Îngrijorarea (retorică dar si reală, într-o oarecare măsură) pe care mi-a stîrnit-o aparitia volumului lui Harold Bloom despre canonul occidental s-a spulberat mai grabnic decît credeam, o dată cu publicarea unei alte cărti fundamentale pentru peisajul intelectual contemporan, Contingentă, ironie si solidaritate a lui Richard Rorty, la Editura All. O carte tradusă bine, atent, cu multă precautie si competentă în domeniul filozofiei, de către Corina Sorana Stefanov, care s-a străduit să înlesnească lectura (dificilă dată fiind la noi noutatea teoretică si conceptuală a studiului rortian) cititorului român prin note pertinente. Apreciez enorm, după gafele sinistre ale Dianei Stanciu în traducerea lui Bloom, faptul că în volumul lui Rorty citate din poezie americană care nu au fost în prealabil tălmăcite în româneste apar în corpul textului în limba engleză, si doar în subsol într-o traducere aproximativă, care si ea izbuteste să fie de multe ori mai putin aproximativă decît întregul volum Bloom. De asemenea, traducerea lui Rorty a trecut prin scrutinul stiintific al lui Mircea Flonta, căruia îi datorăm si postfata-studiu introductiv, profund iluminatoriu pentru cititorul român neavizat, care nu stie de Rorty decît din auzite, dar si o postfată compusă dintr-un interviu dat de filozoful american în 1997 unor ziaristi germani de la "Die Zeit".

Cred că e de prisos să comentez asupra diferentelor dintre volumul Bloom si cel Rorty, din punct de vedere al performantei de traducere si de scrupul editorial. Usurată (si cumva, recunosc, parsiv multumită, se va vedea îndată de ce) că tocmai Rorty, si nu Bloom, intră onorabil (a se pricepe inteligibil) în circuitul intelectual român, găsesc aparitia aproape simultană a celor două cărti drept o coincidentă foarte fericită. Rorty si Bloom fac parte din tabere adverse, chiar dacă se citează unul pe celălal