Poezia cuvintelor
MAI EXISTă, în limba română, rime pe care să nu le fi folosit nimeni vreodată? Răspunsul pare simplu: nu. După trei sute de ani de versificare, în cursul cărora mii de poeti, tacticosi sau frenetici, au examinat fiecare posibilitate oferită de limba română, avem toate motivele să credem că resursele s-au epuizat. Serban Foartă sfidează însă evidenta si descoperă rime noi, în serie. Este ca si cum un explorator solitar ar merge acum în Alaska si ar găsi o multime de bulgări de aur.
Si nu este vorba doar de rime. Serban Foartă descoperă cuvinte ascunse în cuvinte, cuvinte care citite invers se transformă în alte cuvinte sau chiar posibilitatea de a face, din anumite sintagme, noi sintagme, prin redistribuirea pauzelor dintre cuvinte:
"Alb astru,-n cearcăn vânăt, oare,/ acolo, rana si-a deschis?.../ ...A colora-n asa deschis/ albastru,-ncearcă,-n vânătoare,// os orb de lenes Inorog,/ gri-galben-roz, cu luare-aminte;/ gri, galben, roz: culoarea minte./ O sorb. De lene. Si n-o rog." (A II-a "tautotofonie" din vol. Salul, esarpele Isadorei).
Toată această jonglerie lingvistică poetul nu o face numai dintr-un surplus de dexteritate pe care simte nevoia să îl consume jucându-se. El nu este doar un rebusist. Demersul său se bazează pe o intuitie de filolog: cuvintele au poezia lor. Asa cum există o poezie a norilor, a rochiilor sau a fructelor, există o poezie a cuvintelor.
Constantin Noica se comporta uneori ca un arheolog al cuvintelor, dezgropând din adâncurile lor semantice o filosofie românească de negăsit în cărti. Serban Foartă procedează în mod similar ca poet, activând în cuvinte un lirism uitat sau doar posibil. El tratează dictionarul ca pe o claviatură pe care apasă cu degete delicate si ferme pentru a scoate sunete încântătoare:
"Olanda vine din Olanda,/ casmirul vine din Casmir;/ că n
