CÂND locuiesti în Nord, unde iernile sunt lungi si se întunecă devreme, cât de plăcută se dovedeste a fi lectura unei scrisori! Cu atât mai mult, a unui maldăr de scrisori - a unui epistolar, cum am primit de curând de la timisoreanul Dan Negrescu. Pe care-l stiam latinist erudit, traducător al crestinilor din primele secole, profesor universitar - dar, iată, s-a lăsat contaminat de nevoia comunicării literare (poate de la vecinii săi Servius Fortis - adică Serban Foartă - sau Mircea Mihăies, care sustin ironia surâzătoare si sapienta amicului lor Niger ?) si spre norocul nostru, al cititorilor de papyrine fileă, contaminarea emană o foarte vie si ludică temperatură.

Schema fictiunii este punctată astfel: un împărat roman, Sapiens, situat cam în contemporaneitate (si în similitudine) cu Constantin cel Mare scrie unor prieteni cugetări referitoare la etapele si amploarea crestinismului de început de imperiu. Pretextul polemic? Fanatismul irational al unor interpreti ai evangheliilor, exagerările de orice fel si nu în ultimul rând minciuna ridicată la rang de principii, exagerările inevitabile luate drept adevăr si argument. Împăratul însusi este "luat de val" si, la un conciliu episcopal dintr-o provincie orientală, semnează un edict prin care crestinismul devine religia oficială a imperiului. Cum se produce această transformare a împăratului Sapiens, de la contestare ironică si autoironică, de la vehementa celui ce dictează uciderea în arene a gladiatorilor crestini, până la acceptarea edictului si, implicit, sanctificarea sa - acesta e drumul logic-ilogic foarte bine gradat în cele 15 epistole. Desigur, "zeii erau obositi" - atât de obositi încât "ziua de azi se încheie mâine" (ne amintim de una din ă"noimele" lui Brâncusi: azi e mâine). Se întelege că zeii sunt, în acest caz, stâlpii rationalismului, ajunsi în mare decădere odată cu imperiul care "sufe