LA 10 FEBRUARIE 1987, în camera 108 a vilei Oncesti din statiunea Păltinis, sau la pagina 185 a cărtii În căutarea sinelui, avea loc următorul schimb de replici:
"- De ce mă îndemnati să scriu o ăfilosofie a inconstientuluiă tocmai acum când, în sfârsit, simt problema Geist-Seele? l-am întrebat pe domnul Noica în timpul ăjudecătiiă, care a început cu mine.
- Lasă tratarea relatiei Geist-Seele pentru mai târziu, când vei avea 60 de ani. Poti face cu această filosofie a inconstientului o lucrare care să intereseze Europa, înglobând în ea pe Freud, Adler si Jung, receptati inegal în diferitele tări europene. Ideea de inconstient este una din putinele cu care se poate mândri secolul XX".
Interlocutorul lui Noica este Vasile Dem. Zamfirescu, cel care a si consemnat această discutie în opul mai sus-amintit (apărut la Cartea Românească în 1994). Aflăm pe parcursul unui "jurnal cu Noica", continuat cu "jurnalul unei psihanalize", cum discipolul pasionat într-ale psihanalizei si activ promotor al ei printre reticentii (doar după unele teorii) locuitori ai spatiului mioritic se va fi aflat într-o constantă încercare de a convinge asupra importantei culturale a stiintei lui Freud. Ceva, se pare, tot va fi reusit, în pofida opozitiei de principiu a lui Noica - după cum se poate vedea si din acest îndemn la sistematizarea conceptiilor psihanalitice (desi poate că nu e cel mai fericit exemplu). Oricum, cu ochiul analistului interpret, atras de aventurile labirintice ale sufletului cel putin la fel de mult ca de glaciatiunile majestuoase ale spiritului, V.D. Zamfirescu nu s-a sfiit, la rându-i, să psihanalizeze pentru sine acele "rezistente" obturatoare de interes din atitudinea lui Constantin Noica.
Au trecut aproape 12 ani de la această convorbire si iată că beneficiarul îndemnului se întoarce odiseic spre cititor, cu prima parte a
