Constantin Andrei Cei ce au citit "Secolul luminilor" al lui Carpentier isi mai amintesc (chiar si in cadrul unei fictiuni) la ce masacru istovitor a putut duce tavalugul Revolutiei Franceze. In frunte cu celebra ghilotina. Calai de ocazie cadeau din picioare de oboseala dupa sute si sute de executii ce nu isi aveau nici un rost omenesc, ci doar unul cifric.
Popularitatea politiei/militiei romanesti, stirbita pina la stadiul de ciob timp de zeci de ani de zile, a fost pusa in ultimele saptamini la o grea incercare de remaniere.
Acei copii (pe buna dreptate, copii) au fost trimisi de acasa direct in haina militara si apoi direct in spatele scuturilor si in fata minerilor. Cu siguranta multi dintre revolutionarii de la 22 decembrie nu au trecut prin clipe atit de grele. Cu toate acestea, mai pocniti, mai sifonati, mai inghesuiti, tinerii soldati ai politiei si jandarmieriei romane, sustinuti moral si de o tara intreaga, au reusit in doua reprize sa duca la bun sfirsit o actiune de pastrare a democratiei.
O asemenea sustinere nu a mai avut politia de foarte, foarte multa vreme. Este adevarat ca si televiziunile si-au avut rolul lor, prezentind cel mai des imagini cu tinerii de curind incorporati, cu putina experienta, nu de putine ori loviti, ori carati de camarazi catre masini ale salvarii. Toate acestea au avut darul sa induioseze inimile romanilor intr-atit incit sa poata striga: "Politia este cu noi!".
Aceasta victorie (daca poate fi numita victorie) cumulata cu popularitatea refacuta a Politiei, mi se pare, totusi, prea rapida in comparatie cu implacabilul si lentul curs al istoriei.
Prea multe condamnari (chiar si pe drept) au fost anuntate imediat dupa arestarea lui Cozma, daca ne gindim ca aceste condamnari erau normale cu mult timp inainte de a VI-a mineriada. Totul se misca prea repede pentru a
