VREME de cîteva luni, n-am putut citi România literară. O fac din nou, de cîteva săptămîni, si descopăr un text al d-lui Gabriel Andreescu intitulat Pe cine apărăm, pe cine contestăm (nr. 49/1998). Îl pretuiesc prea mult pe dl Andreescu - atît pe cel de dinainte de 1989, cît si pe cel de după acel an atît de enigmatic, cînd i-am devenit prieten - pentru a nu mă opri la acest text. În esentă, este vorba despre recomandarea făcută d-nei Ileana Mălăncioiu de a rămîne la uneltele poeziei, pentru că publicistica nu i s-ar potrivi; politologia, nici atît. D-nei Mălăncioiu i se reprosază si solidarizarea "cu autorul unora dintre cele mai dement-agresive texte de după revolutie". Desi numele "dementului" nu este mentionat, cine cunoaste, cît de cît, istoria relatiilor dintre ziarul Adevărul si revista 22, anumite texte ale d-nei Mălăncioiu, are toate datele spre a întelege că dl Andreescu se referă la dl Cristian Tudor Popescu. La fel, cine a observat felul în care 22 monitorizează România literară stie, că, în afara d-nei Ileana Mălăncioiu, încă doi autori, Nicolae Manolescu si subsemnatul, au fost amendati - direct sau... esopic - pentru pretuirea arătată redactorului sef al Adevărului. În sfîrsit, la un capăt al acestei axe s-ar afla "dementul" de la Adevărul, si, implicit, cei ce se solidarizează cu el, iar la capătul celălalt 22 si d-na Gabriela Adamesteanu.
Spre deosebire de multi dintre noi - atît doamne, cît si domni - d-na Ileana Mălăncioiu nu a sugerat niciodată că face politologie, meserie, de altfel, destul de incertă. Unele universităti occidentale refuză chiar ideea înfiintării unor catedre de stiinte politice, domeniul respectiv părîndu-le încă discutabil; idee, la rîndul ei, discutabilă, nu? Ce face d-na Mălăncioiu, si nu doar după decembrie 1989, este ca, pe lîngă literatură, să scrie si la gazetă. Atît. Dar o face strălucit. Poti să nu f
