De cel putin un an de zile se discuta despre necesitatea constituirii unui pol politic de dreapta. Ideea aparuse pe fondul unei anumite deziluzii. In ciuda programului de guvernare care promitea o tranzitie rapida spre capitalism, coalitia aflata la putere continua sa se mentina in ambiguitate. Cu un fost sindicalist in fruntea executivului si cu un partid social-democrat versat, pragmatic dar mai mult pe post de arbitru decit de partener, partidele declarate de centru-dreapta - e vorba de PNT-CD si PNL - nu reuseau sa dea nici un semnal credibil unui presupus electorat de dreapta. Un electorat pentru care dreapta insemna reforma rapida, repunerea in drepturi a ideii de proprietate si, in general, desprinderea radicala si rapida de trecutul comunist. Din acest punct de vedere, schimbarea guvernului Ciorbea n-avea sa aduca nimic in plus. Cel putin pentru inca o buna bucata de vreme. Pe acest fond, ideea de politica de dreapta, tot mai neglijata in practica guvernarii, parea un bun cal de bataie. Cal pe care nu pregeta sa urce etern nelinistitul Varujan Vosganian, cu al sau partid mic dar vioi, numit Partidul Alternativa Romaniei. Pentru o mai buna plasare in context, dar si pentru a induce cit mai convingator ideea de reprezentativitate, liderii PAR pun la cale si o structura paralela, cu rol declarat de creuzet ideologic. Asa apare Clubul Dreptei. Schema pare sa functioneze. Clubul Dreptei reuseste sa adune personalitati din mai multe zone ale spectrului politic. Chiar daca nu functioneaza ca atare, prin aceasta lansare, Clubul impune cel putin o idee. Ideea ca dreapta, ca ideologie, are mult mai multi adepti decit e capabil sa reprezinte formal actualul spectru politic. Dupa citeva luni, PAR face si urmatorul pas. Se delimiteaza radical de actuala coalitie, paraseste CDR dar si guvernul si isi asuma raspicat rolul de opozitie de dreapta. Vilva creata in jurul ideii