In unele zone, cum ar fi Parincea, Ungureni sau Filipeni, oamenii pastrau snurul pina la venirea berzelor Martisorul, pe care il cunoaste toata lumea este vechi de mai bine de doua milenii. Pentru prima data el a fost folosit de geto-daci si se prezenta sub forma unui snur gros, impletit din fire albe si rosii. Sapaturile arheologice au confirmat ideea ca geto-dacii au fost primii care l-au folosit, utilizind mai ales aceste doua culori. Martisorul, sau "martigus" sau "mart", reprezenta initial un ban de argint sau de aur, la care se adauga snurul amintit mai sus, si era purtat de copii la git sau la mina. Supertitiosi, acestia credeau ca le va purta noroc in viata, ii va lasa curati ca argintul, iar bolile ii vor ocoli. Conform unor traditii locale, in satul Gura-Vaii, martisorul se punea in zorii zilei de intii martie, incepind de la rasaritul soarelui. Conform credintei existente, copiii nu trebuiau sa fie vazuti de femeile insarcinate, considerindu-se ca acest lucru ar duce la aparitia unor pete pe fetele lor. Altii purtau martisorul la git chiar 12 zile, dupa care acesta era asezat pe crengile unui pom. In alte zone, cum ar fi Parincea, Ungureni sau Filipeni, oamenii pastrau snurul pina la cintatul cucului sau pina la venirea berzelor. Treptat, banii de argint sau aur au fost inlocuiti cu carton sau pinza, in special stofa luata de la palarii. Interesant este faptul ca acum jumatate de secol, in Margineni, Constantin si Maria Albu creasera o adevarata scoala de confectionat martisoare, unde un accent deosebit se punea pe confectionarea snurului, realizat in special din fir de matase. "Martagusul" nu era oferit oricui, ci doar persoanei iubite, el simbolizind dragostea pe care o purta pentru persoana respectiva cel care il daruia. Oferit la intimplare, el demonstra dispretul pentru persoana caruia ii era adresat. Cel care primea martisorul, dupa ce-l purta la git