Luaţi, la întîmplare, un cuplu celebru de îndrăgostiti din istoria universală a literaturii. Care sînt sansele ca ei să fi fost si căsătoriti? Foarte mici, pentru că în toposul literar al iubirii în Occident, ca să folosesc expresia faimoasă a lui Denis de Rougemont, căsătoria si iubirea fac pereche antinomică ; îndrăgostitilor le e interzisă pecetluirea pe veci a iubirii lor prin căsătorie din simplul motiv că o asemenea pecete ar spulbera dulcea suferintă a căutării, a rîvnirii la interzis, ar anula mecanismul complicat al desiderium-ului. "A dori", care e esenta iubirii, trebuie să rămînă, în traditia occidentală cel putin, în chip fundamental opus lui "a putea". Poate de aici provine proasta reputatie literară a căsătoriei, care dacă nu apare ca destinatie dincolo de care eroii dispar, ca final fericit în comedii, cu sigurantă e pretext de parodiere, privită fiind cu ochii cinici ai celui care o plasează în imediata vecinătate a adulterului, a minciunii si desfrîului.

Nu e usor să pledezi, împotriva unei traditii stăpînite de Romeo, Julieta, Tristan si Isolda, pentru o legitimitate estetică a iubirii pusă sub auspiciile căsătoriei. Sören Kierkegaard o face totusi, cu un patos echivalent cu acela al iubirii romantice, într-unul din caietele reunite sub titlul Enten-Eller, publicat de Editura Masina de scris de sine stătător, ca Legitimitatea estetică a căsătoriei. Cred că am avut prilejul să mă refer la structura manuscriselor lui Kierkegaard, cînd consemnam cu un an în urmă aparitia altui caiet, Scrisoare către un tînăr prieten. Retorica lor este cea a dialogului între doi prieteni, A si B, în multe privinte opusi, fiecare construit ca reprezentant al unei paradigme de gîndire, ca purtător al unor valori. Unul este maturul, echilibratul, moralistul, celălalt e seducătorul, tînărul înfierbîntat, estetul. Narziss si Goldmund, într-