Înfăptuitorii de dictionare sunt, scria Perpessicius în 1940, mucenici care se îmbarcă pe o galeră, care îsi asumă o caznă. Unul dintre acesti mucenici este Ion Hangiu (s-a născut la 16 februarie 1924, deci împlineste 75 ani), care timp de mai multe decenii s-a devotat cercetării si prezentării în dictionare a presei literare românesti. Strădania lui a fost, scria Serban Cioculescu, eroică. Demersul său a cunoscut patru etape, corespunzătoare aparitiei cărtilor sale: Presa literară românească. Articole-program de ziare si reviste (1789-1948), două tomuri însumând 1300 p., apărute în 1968; Reviste si curente în evolutia literaturii române (1978) si Dictionar al presei literare românesti (1790-1982) (1987; ed. a II-a, revăzută si completată în 1996). Dacă în Reviste si curente...a cuprins doar reviste care "au determinat curente, scoli, directii si orientări", în cele două tomuri din 1968 a editat programe de reviste si ziare, dar acum, pe lângă faptul că n-a putut să includă o serie de publicatii de dreapta, în cazul unora admise au intervenit mutilantele crosete ale cenzurii. Abia prin Dictionar al presei literare românesti au fost apreciate, la aparitie, ca reale evenimente culturale. I s-au făcut si unele critici si sugestii si important este că Ion Hangiu a tinut seama de ele la alcătuirea noii editii, din 1996, corectând mentionarea gresită a colaborării unor scriitori la anumite publicatii, identificând pseudonimele unor scriitori, mentionând cu mai mare precizie de data aceasta conducerea, orientarea, principalii colaboratori ai unor reviste, contributiile de seamă ale acestora. A corectat unele greseli de datare, a revenit asupra unor publicatii pe care le prezentase minimalizator, a revenit asupra modului cum alcătuise lista colaboratorilor, a eliminat unele confuzii. În editia a doua a dictionarului autorul include la cele cca 2000 de pub