Există admiratori devotati ai lui Goethe, ai Eddelor si ai tîrziei Cîntări a Nibelungilor; Shakespeare a fost destinul meu. Si mai este încă, dar într-un mod pe care nimeni nu l-ar fi putut presimti, în afară de un singur om, Daniel Thorpe, care a murit nu de mult la Pretoria. Si mai este unul, pe care nu l-am văzut niciodată la fată.

Sînt Hermann Soergel. Poate că cititorul curios a răsfoit Cronologia lui Shakespeare scrisă de mine, pe care cîndva am socotit-o necesară pentru buna întelegere a textului si care a fost tradusă în mai multe limbi, printre care si spaniola. Nu este imposibil să-si aducă aminte, de asemenea, de o polemică prelungită despre o corectură pe care Theobald a intercalat-o în editia critică din 1734 si care de la acea dată face parte indiscutabil din textul canonic. Astăzi mă surprinde tonul necivilizat al acelor pagini aproape străine. În 1914 am redactat, dar n-am dat la tipar, un studiu despre cuvintele compuse pe care elenistul si dramaturgul George Chapman le-a făurit pentru versiunile lui homerice si care fac ca engleza să se întoarcă, fără ca el să bănuiască, la originea sa (Urprung) anglo-saxonă. Nu m-am gîndit niciodată că glasul lui, pe care acum l-am uitat, avea să-mi devină familiar...Un tiraj separat, semnat cu initialele numelui, completează, cred, biografia mea literară. Nu stiu dacă-mi este îngăduit să adaug o versiune inedită a piesei Machbeth, pe care am făcut-o pentru a alunga gîndul la moartea fratelui meu Otto Julius, care a căzut pe frontul de vest în 1917. Nu am terminat-o; am înteles că engleza dispune, spre lauda ei, de două registre - cel germanic si cel latin -, pe cînd germana noastră, în pofida unei muzicalităti superioare, trebuie să se limiteze la unul singur.

L-am pomenit putin mai înainte pe Daniel Thorpe. Mi l-a prezentat maiorul Barclay, la un congres shakespeare