A apărut, în ultima vreme, o cultură a străzii, care nu mai poate fi calificată, peiorativ, ca "suburbană". Au apărut foarte multe formatii în muzica "usoară?) românească. Fenomenul a devenit evident-exploziv începând cu sezonul estival trecut, când nu numai tinerii au remarcat o schimbare radicală în peisajul sonor. Schimbare care merită semnalată, cel putin în câteva caracteristici ale sale.
Noile melodii aduc un val de mare autenticitate a sentimentului, a atitudinii, a atmosferei. Ele se adresează direct, concret, nefalsificat publicului, pe teme care-l interesează cu adevărat. Epoca în care se cânta despre cai frumosi, stele, fluturi, despre chemarea mării si despre epuizanta solicitare a iubirii abandonate si reînnoite într-un refren repetitiv până la obsesie, această epocă pare să fi apus. Ceva s-a deblocat, o comunicare reală, o logică a defulării concurează strivitor productiile de circumstantă, cu o lirică siropos-greoaie.
Vehiculul acestei schimbări este textul. Cuvintele spun în sfârsit ceva - indică, punctează, acuză, dor. Se "discută", în melodie - si aceasta pentru că există, în primul rând, un discurs. Se discută despre drame sentimentale reale, despre oamenii de pe stradă, despre "smenarii" din cartier, despre fauna orasului în general, despre politisti, despre senatori si deputati care nu vor să coboare în stradă - unde "soarele răsare doar dacă-l plătesti", despre exodul turistic spre litoral, despre febra erotică a plajei, despre viata de discotecă, despre dansurile momentului etc. etc.
A! Deci e vorba despre (o simplă) modă, vor spune scepticii acri, în fine dumiriti. Este, li se poate răspunde. Ghinioanele noastre provin tocmai din faptul că nu stim să ne vedem prezentul si ne compromitem astfel trecutul si viitorul, prin locuirea lor promiscuă, ca de refugiu.
Desigur, u
