Prin protopolitic înteleg tot ce mimează politicul - formele fără fond, circul. Includ în protopolitic si ruinele politicului - vampirizarea acestuia din urmă de către cel dintîi. Politicul si nemesisul său, protopoliticul, se înfruntă pretutindeni. Nu există timp ori loc unde să lipsească tentativa de substituire a originalului prin copii. Amenintătoare devin cu adevărat perioadele de paroxism în mimarea politicului. Unele impuse - cazul lumilor aflate sub dictatură -, altele asumate cu voiosie - democratiile din cale afară de originale, democraturile, dictablandele etc. România postdecembristă nu a intrat niciodată în zodia politicului, nu si-a recreat încă uneltele proprii pentru a opera cu politicul. Este o lume a înlocuitorilor, a umbrelor fără oameni.

A fost mereu la modă să dispretuiesti politica. Dă bine să repeti despre ea că este o tîrfă. Numai că, oricît de hulită este politica, politicul rămîne motorul în lipsa căruia o societate se miscă în gol. Refuzul politicului netezeste calea protopoliticului. Penuria de oameni politici declansează epidemia de politicieni. O asemenea situatie nu poate conduce decît la o realitate de tip schizoid, de felul celei în care se află România astăzi pe de-o parte, refuzarea politicului, care în esentă este o operatiune sinucigasă, iar pe de altă parte bălăcirea în politichii de toate felurile. Un drum mai scurt si mai sigur către haznaua protopoliticului nici că se poate...

Fiecare criză postdecembristă a readus pe tarabă mitologiile protopoliticului românesc. Unul din sloganurile acestuia din urmă îl constituie nevoia de profesionisti care să detină portofoliile ministeriale. Dar care dintre guvernările post-decembriste ale României nu s-a lăudat exact cu asta, cu formarea unui cabinet de mari specialisti? Nu li s-a explicat românilor de ce trebuia să arate cabinetul d-lui Ro