Dreptul la opinie este garantat nu numai de legea nescrisă a presei, dar si de libertatea cuvîntului pe care se sprijină, între altele, orice regim democratic. În dreptul la opinie se cuprinde si dreptul la replică. Cititorii revistei noastre stiu că publicăm, mai în fiecare număr, la rubrica Primim (dar nu numai), scrisori, articole, în general luări de pozitie critice fată de texte apărute în România literară. Indiferent cine, dintre redactorii si colaboratorii nostri permanenti, ar face obiectul contestatiei. Nu dăm la o parte decît replicile triviale, fiindcă vrem să ne respectăm cititorii si pe noi însine. Prin forta lucrurilor, nu putem însă publica tot ce ne soseste la redactie. Cînd, nu peste mult timp, vom reveni la cele 32 de pagini ale României literare de la începuturile ei, spatiul pentru astfel de interventii va creste si atunci îi vom putea multumi pe toti cei care ne scriu. Totodată, as vrea să precizez că unul din principalele pariuri pe care le-am făcut, cînd am putut să scoatem o revistă independentă, nesupusă cenzurii, a fost acela de a admite că diversitatea, dezacordul si, în definitiv, pluralitatea părerilor si judecătilor reprezintă conditia sine qua non a calitătii intelectuale a unei publicatii culturale. Aceasta ne obligă să nu ne amestecăm în textele colaboratorilor nostri. Fiecare răspunde de ce scrie. Ar fi greu să le împărtăsim toate ideile. Aprecierile lor pot să nu fie si ale redactiei. Dar, în principiu, ne abtinem să-i cenzurăm, intervenind doar în cazul unor erori flagrante de informatie din care cresc erori flagrante de apreciere. Acestea fiind zise, să vin la cauza care m-a determinat să scriu editorialul de astăzi. Am primit recent trei scrisori, toate legate de rubrica d-lui Mircea Mihăies. În imposibilitate de a le publica pe toate, neavînd nici cum să alegem, cu inima împăcată, una ori alta, am preferat să le red