Amintirile din tara cantoanelor îi servesc lui Arghezi drept suculent material ilustrativ, în cheie anecdotică. Cu satisfactia de a comenta o ramură a umanitătii ce i se pare neeuropeană si chiar antieuropeană, Arghezi înregistrează o stare precomunistă, un totalitarism larvar, zăcînd într-o pornire a destructurării sociale, în idealizarea dialectică, într-un misticism nediferentiat: "La Berna se putea citi pe biletele de închiriat odăi mobilate în trei limbi federale că ăNu pentru rusiă. Rusii erau exclusi din inima Europei încă de pe la 1906 si ceva. Se prezintă Raskolnicov, îi plăcea odaia, da un acont si noaptea mai dormeau cu el în pat, pe scaune si pe jos, încă douăzeci de compatrioti cu chică, sapcă si barbă. Cămasa cu gura într-o parte, cu nasturele subt maxilar si ureche îi deosebeste numaidecît. Dormitorul adună de-a valma fete si băieti. Fata fiind, si după Bakunin si după Kropotkin, un camarad, sexul e o chestiune secundară si sfielile delicate sînt dominate de ăideeă. În Rusia europeană sînt nu mai putin de 366 secte religioase, multe din ele învecinate cu o atitudine politică revolutionară". Dezbaterea e practic infinită, în această atmosferă dostoievskiană, argumentele venind pe o bandă rulantă a mintii înfierbîntate: "Discutiile încep, la toată ora din zi si din noapte, cu problemele pe care Europa sau le-a rezolvat cu cîteva sute de ani mai nainte sau le-a lăsat să astepte o conjunctură nouă. Una din ele este fundamentală: dacă există sau nu Dumnezeu. Zece argumentatori îl afirmă, zece tăgăduindu-l, dar în fiecare rus un fel de Dumnezeu există orisicum, chiar în negatiune totală; rîvna de închinător, absorbit într-o iluzie halucinată. Sau se discută dacă Molière e mai mare decît Gogol, o noapte întreagă. Gogol rămîne uneori mai mare, motivat că lucrătorii tipografi din Moscova rîdeau în hohote cînd îi culegeau în manuscris zatul e