Interesant cum două-trei generatii sustin că au fost vrăjite de acelasi lucru: teatrul radiofonic. Ani la rîndul, părintii mei, de exemplu, habar
n-aveau cum arată cutare actor. El era "o voce", de altfel, inconfundabilă, fixată în memoria auditivă, si nu vizuală, cum ar fi firesc pentru un spectacol de teatru. La fel, anii de fidelitate fată de Radio Europa Liberă tot voci au însemnat, pentru mine, cel putin, o exprimare non-figurativă, o fugă de imagine, o imprimare nu pe retină, ci pe timpan. Arta cuvîntului, a rostirii lui atinge perfectiunea la radio, mai mult ca oriunde în altă parte. Teatrul radiofonic a pătruns în case si s-a instalat în suflete. Imaginatia fiecărui ascultător a fost atîtată, provocată să zburde liberă, să creeze, la rîndul ei, un spectacol propriu, în fel si chip, născut pe viu si condus de voci. Voluptate si intimitate, în acelasi timp. Creatie si complicitate. Libertate.
Teatrul radiofonic a împlinit 70 de ani. Pentru această aniversare a fost organizată o seară caldă si non-conformistă, găzduită de UNITER. Actori, regizori, dramaturgi, critici, tehnicieni, realizatori, ascultători, soapte, voci, chipuri, personaje. Si emotii. Mi-am amintit cum stăteam cu capul aplecat spre radio si trăiam forta rostirii actoricesti. Nici un alt mijloc decît vocea. Si cuvîntul. Volumul editat de Editura Casa Radio pe care
l-am trecut în revistă înaintea acestei seri poate fi considerat, în mare doar, si un document. O istorie a dramaturgiei românesti si universale, a regiei, a actoriei. Consultînd acest tom, îti dai seama că dincolo de încărcătura afectivă se află o institutie de cultură. Volumul strînge toate înregistrările din perioada 1973 - 1993, ordonate într-un catalog - literatură română clasică, interbelică, contemporană, literatură universală dezvoltată în derulare alfabetică. Fiecare piesă înscrisă beneficiază si d
