E uimitor cît de proaspăt si ademenitor poate fi examenul istoriografic practicat de un cercetător venit din lumea exegezelor literare. Mai ales a celor de natură structuralistă si poetică. Cazul se verifică în situatia d-lui Sorin Alexandrescu, autor, pînă a se stabili, la mijlocul anilor saptezeci, în Amsterdam, al unei remarcabile monografii despre Faulkner, al unei introduceri în structuralism, al unor cursuri despre semiotică si alte asemenea. Întîmplarea a făcut ca la catedra d-sale de la Universitatea din Amsterdam să tină un curs de literatură si istorie a României. Si, treptat, pentru informare, începe să studieze sistematic cărti de istorie. De aici pînă la elaborarea unor studii de istoriografie nu e decît un pas. Dl. Sorin Alexandrescu l-a făcut. Desigur, aceasta nu o face prin examinarea unor documente de sursă primară sau a lecturii presei timpului, ci prin lectura unor cărti bizuite pe o bună documentatie. Rezultă, de aici, studii de "joc secund", în care interesul cade pe nuantarea punctelor de vedere si pe formularea unor concluzii mai totdeauna fecunde în rezultate. Cartea d-sale, incitant intitulată Paradoxul român, dovedeste, repet, cît de adînc si de fecund meditează autorul asupra cîtorva chestiuni cu adevărat nevralgice ale istoriei contemporane a României. Aflăm aici studii despre constructia României Mari, despre România interbelică democrată, despre Carol al II-lea, despre Ion Antonescu, despre fenomenul legionar si P.N.T.C.D. Si, sîntem avertizati, va urma un al doilea volum, aducînd în dezbatere alte momente devenite adevărate litigii ale istoriei României din perioada amintită.
La început sînt cîteva dintre paradoxurile caracteristice ale fenomenului românesc, (autorul le enuntă, într-un ansamblu, la singular) din care n-ar trebui să se înteleagă că noi am fi un unicat pentru că si alte popoare, asezate geopolit
