Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă vom intra în colaps

Publicat in Romania Literara, miercuri 10 martie 1999 ·

Înainte de a se încheia ostilitătile de la recenta întîlnire a tărănistilor, la care nici în cel mai frumos vis al său nu spera să obtină o victorie atît de zdrobitoare, premierul Radu Vasile a iesit pe micul ecran să ne spună că nu peste mult s-ar putea să intrăm în colaps. Si că, dacă vom intra, ne va spune dumnealui ce lucruri îngrozitoare fac unii oameni (politici) din partea cărora nu ne-am fi asteptat, în ruptul capului, la asa ceva. Acum, cînd din aripa Ciorbea au mai rămas doar cîtiva fulgi, iar talibanii au ajuns să se teamă că Radu Vasile se va supăra si va pleca, lăsîndu-i să fiarbă în suc propriu, e liniste ca după Pacea de la Cozia. Le dau eu în scris că nu va pleca. Si-a dorit prea mult scaunul acela ca să-l părăsească asa, de bună voie si nesilit de nimeni. Dar experienta l-a învătat că devine mai convingător cînd e mai patetic. Înainte de telemineriada din ianuarie, afirmtînd că nu va da înapoi de la măsurile luate chiar dacă ar fi să plătească cu viata, a cîstigat si în fata celor mai convinsi adepti ai reformei. Apoi a cîstigat si pentru că a mers să trateze cu liderii minerilor, pentru că s-a ajuns la concluzia că era singura solutie. Si că nu se crease totusi o alternativă pentru oamenii din subterană, care nu puteau fi convinsi să cedeze nici prin contramitingul intelectualilor si al domnului Lis, nici prin tancurile trimise către ei de d-l Victor Babiuc. Lovitura de teatru prin care l-a convins d-l Radu Vasile pe Miron Cozma să renunte la o nouă lovitură de stat a crescut si mai mult prestigiul premierului. În fata tuturor, dar mai ales a oamenilor simpli, care văzîndu-i cum îsi fac Sfânta Cruce împreună în fata camerelor de luat vederi si-au făcut si ei Sfânta Cruce si I-au multumit lui Dumnezeu că nu s-a ajuns să fie împuscati din nou oameni în stradă, ca în '89. Desi interventia sa de atunci a fost salutară, cred totusi că nu tre

Articolul in Romania Literara >>

Citeste si top 10 stiri de azi

George Simion, ales vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR)

News.ro acum 30 minute
Preşedintele AUR, George Simion, a fost ales, marţi, vicepreşedinte al Partidului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR Party), una dintre cele mai influente formaţiuni de pe scena politică europeană actuală, în cadrul unui congres organiza

MApN: România participă din acest an la 3 din cele 8 grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic

Mediafax acum o ora
Armata României participă, din ianuarie 2025, la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO de pe Flancul Estic. Este vorba de grupuri de luptă din Slovacia, Bulgaria şi Polonia.

USR cere controale în centrele în care sunt copii cu dizabilităţi

Mediafax acum o ora
Solicitarea survine după ce, în patru centre din Târgu Mureş, Centrul de Resurse Juridice a reclamat mai multe nereguli. „Sunt peste 10.000 de copii pentru care s-a luat măsura plasamentului în centre rezidenţiale, din care circa 2.800 sunt copii cu

Termenele pentru Casa Verde Fotovoltaice, prelungite după problemele cu instalatorii „ţepari"

Mediafax acum 2 ore
Ministrul mediului, apelor şi pădurilor, Mircea Fechet, a semnat marţi proiectul de modificare a Ghidului de finanţare pentru Programul Casa Verde Fotovoltaice 2023, pentru a veni în sprijinul cetăţenilor care beneficiază de acest program. Proiectul

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 24 minute
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Nicuşor Dan: Reorganizarea administrativ-teritorială nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor. Până şi comuniştii au dedicat aproape doi ani pentru a studia cum să reorganizeze România

News.ro acum 30 minute
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, consideră că reorganizarea administrativ-teritorială „nu se face în sedii de partid şi în niciun caz pe genunchi având ca scop exclusiv reducerea cheltuielilor”, fiind un subiect „extrem de serios” care tr

Rata anuală a inflaţiei a urcat la 5,14%, în decembrie 2024. Ce produse și servicii s-au scumpit cel mai mult

Libertatea acum 3 ore
Rata anuală a inflaţiei în România a crescut uşor în decembrie 2024, ajungând la 5,14%, de la 5,11% în noiembrie, iar indicele prețurilor de consum a crescut și el, conform datelor publicate marți de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Daniil Medvedev, triplu finalist la Australian Open, calificare dificilă în turul doi. El a avut nevoie de cinci seturi pentru a trece de un jucător de pe locul 418 ATP

News.ro acum 3 ore
Tenismanul rus Daniil Medvedev, favorit numărul 5 şi triplu finalist la Australian Open, s-a calificat, marţi, cu dificultate în turul doi la Melbourne. Medvedev (28 de ani) l-a învins, scor 6-2, 4-6, 3-6, 6-1, 6-2, pe thailandezul Kasidit Samrej. l

UPDATE - Sute de poliţişti în stradă, nemulţumiţi de prevederile Ordonanţei ”trenuleţ” – Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraşele în care sunt / Ministerul Finanţelor, pichetat - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Sute de poliţişti din mai multe judeţe ale ţării protestează, marţi, faţă de reducerea veniturilor odată cu intrarea în vigoare a prevederilor Ordonanţei ”trenuleţ”. Unii pichetează sediile instituţiilor, alţii au pornit în marş pe străzile din oraş

Dan Negru vrea să candideze la alegerile prezidențiale: „Luăm lejer cele 300.000 de voturi și recuperăm banii de la stat”

HotNews acum 4 ore
Realizatorul TV Dan Negru a anunțat marți că ia în calcul să candideze la alegerile prezidențiale din acest an, luând în calcul câți bani decontează AEP pentru cei care intră în cursa electorală și obține suficiente voturi. „Mă gândesc să candidez l

Vremea

București
acum

mar.

-1°/3°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/2°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

1°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

mar.

-5°/1°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°