Dacă este cazul să ne întrebăm ce ar putea fi protopoliticul, este inutil să ne întrebăm ce este tata. Tata e tată si basta. O găsesti peste tot si nu în ultimul rînd în presă. Asemeni publicatiilor, există si tate centrale. Copil al slăbiciunilor noastre, tata si-a luat nasul la purtare. A devenit chiar analist politic. Ciugulind un stereotip de colo, un ifos de dincolo, tata se consideră din stirpea presei anglo-saxone si cere viguros scoaterea pamfletului în afara legii. Ce te faci însă cu o situatie sau cu o tată care nu merită mai mult decît un pamflet? După ^mneaei, Arghezi - ieri, Dinescu - astăzi ar fi trebuit să dea la sapă nu să tină condeiul în mînă. Ca să nu mai spun că presa anglo-saxonă - pe care îmi vine greu să înteleg în ce limbă o citeste duduia noastră de presă - nu duce lipsă de pamflete. Tatele si camarilele, de exemplu, constituie obiectul unor pamflete pe care, dacă ar putea să le citească, tata noastră cea de toate zilele ar descoperi că umorul este imposibil de scos în afara legii. Să-i reamintesc tatei ce li s-a întîmplat celor ce au încercat o asemenea mare de ridicol cu degetul lor de mucava? Nu poti să pui potera pe pamflet, nici dacă te bati pe burtă cu ministrul de interne, nici dacă-ti încălzesti dormitorul cu jandarmul din colt. Nu poti, chiar dacă le faci pe amîndouă.

Tata este foarte atentă cu meritele ei si nu uită să le reamintească celor pe care i-a sorcovit fără nici un fel de jenă. Cînd unii din sorcoviti au prins ceva cheag, tata s-a vrut trimisă, fiindcă ea nu mai poate trăi fără să reprezinte - o tară, o cultură, o gască, o camarilă, niste interese, dar să reprezinte ceva. Din păcate pentru ea, cozile la cozonac s-au dovedit mai lungi decît bănuise tata - fii, fiice, nepoti, unchi, călugări vizionari coborînd în meditatiile nu stiu cui, cumnati, făcători de bine, făcători de rele, rîrîiti de protoc