Mesajul a fost trimis. Multumesc!

De astazi vom avea granita cu NATO

Publicat in Ziarul de Iasi, vineri 12 martie 1999 ·

In perioada "razboiului rece", pentru Cehia, Polonia si Ungaria, ca state membre ale Tratatului de la Varsovia, exista un singur mare inamic comun: NATO. Iata ca roata istoriei s-a intors, iar acum, dupa caderea "cortinei de fier", cele trei tari sint primele din fostul lagar comunist care sint primite, astazi, cu bratele deschise de fostul dusman, aducind la 19 numarul membrilor aliantei. Din nefericire, Romania nu are, deocamdata, nici o perspectiva sigura de aderare. Astazi, in statul american Missouri, fara prea multa publicitate, Polonia, Cehia si Ungaria vor intra oficial in NATO. Aderarea celor trei tari, hotarita dupa summitul de la Madrid, face parte dintr-un proces mai larg de extindere a Aliantei Nord-Atlantice, proces care se desfasoara cu toata opozitia Rusiei si care, spun oficialii NATO, nu s-a incheiat inca. Dar noua pozitie a proaspetelor membre nu va aduce doar avantaje, cum ar fi protectia pe care "umbrela" NATO o asigura statelor membre, ci necesita si indeplinirea unor conditii care presupun mari costuri economice si sociale. De altfel, aceste costuri au dus la o constanta scadere a entuziasmului populatiei, care a pierdut chiar si din increderea aproape totala pe care initial o avea fata de aderarea tarilor lor la alianta. Desi primirea oficiala a celor trei state trebuia sa aiba loc la summitul de la Washington, in aprilie, data initiala a fost devansata pentru ca la Washington sa poata fi discutate alte probleme, privind strategia pe care NATO o va adopta in mentinerea pacii si gestionarea crizelor din afara granitelor aliantei. Romania a ramas de aceasta data pe dinafara si se pare ca nimic nu se va schimba in ceea ce o priveste nici dupa Washington. Ministrul Apararii, Victor Babiuc, a declarat in legatura cu aceasta ca "Romania va fi foarte dezamagita daca la summit-ul de la Washington nu va fi invitata sa adere la NATO", adaugind ca Romani

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul Astronomer demisionează după incidentul viral de la concertul Coldplay

Mediafax acum 14 minute
Consiliul de administrație al Astronomer a acceptat demisia lui Byron și va începe căutarea unui nou CEO, potrivit declarației. În urma videoclipului viral cu Byron, au început să circule online presupuse declarații ale lui Byron în care acesta recu

Mesaje și urări de „La mulți ani”, de Sfântul Ilie

HotNews acum 10 ore
În 20 iulie, creștinii ortodocși îl sărbătoresc pe Sfântul Ilie, considerat făcător de minuni şi aducător de ploi în perioadă de secetă. Este şi ziua Aviaţiei Române, Sfântul Ilie fiind considerat ocrotitorul aviatorilor. Iată câteva felicitări și „

Ministrul Pîslaru, despre banii alocați României în următorul buget european: „O sumă bună la prima vedere, dar vine cu condiții stricte”

HotNews acum 9 ore
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, anunţă, sâmbătă seară, că a studiat în detaliu noul Cadru Financiar Multianual 2028–2035, propus recent de Comisia Europeană, iar României i se propune o alocare iniţială de 60 miliard

Un planor s-a prăbușit în Olt. Pilotul a murit

HotNews acum 13 ore
Un planor s-a prăbuşit, sâmbătă după-amiază, pe un câmp din judeţul Olt, între localităţile Caracal şi Drăghiceni, informează News.ro. Primele informaţii oferite de ISU Olt arătau că pilotul era încarcerat. El a fost scos, fiind însă declarat mort.

Tragedie în Vietnam: Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Golful Ha Long - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Cel puţin 34 de persoane au murit după ce o ambarcaţiune turistică s-a răsturnat în Vietnam, relatează presa locală, citată de Sky News. Wonder Sea transporta 53 de persoane, inclusiv cinci membri ai echipajului, când s-a răsturnat din cauza vântulu

Jucătoarea de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250)

Ziua Constanta acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea a fost învinsă de elvețianca Jil Teichmann, cu 6-4, 6-3, sâmbătă, în semifinalele turneului UniCredit Iași Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 239.212 euro, potrivit Agerpres. Cîrstea (35 ani, 166 WTA)

Alianța oligarhului pro-rus Ilan Șor nu va putea participa la alegerile din Moldova. Motivele deciziei Comisiei Electorale de la Chișinău

HotNews acum 11 ore
Blocul „Victoria-Pobeda” nu a fost înregistrat pentru a participa la alegerile parlamentare preconizate pentru 28 septembrie în Republica Moldova. O decizie în acest sens a fost votată sâmbătă de către membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) de l

Scenă rară în Turul Franței! O spectatoare a fost lovită de mașina echipei Ineos-Grenadiers

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Sâmbătă, 19 iulie, în etapa a 14-a a Turul Franței, o spectatoare care a intrat pe carosabil cu telefonul mobil a fost lovită de o mașină a echipei Ineos-Grenadiers, care nu a mai putut să o evite. o distanță de aproape 170 de kilometri

SuperLiga: Universitatea Cluj și UTA Arad, remiză cu goluri în etapa a doua

HotNews acum 11 ore
Universitatea Cluj și UTA Arad au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat, sâmbătă, în etapa a doua din SuperLiga. Unversitatea Cluj – UTA Arad 1-1 Deși gazdele au avut mai multe ocaziî în prima parte a meciului, oaspeții au deschis scorul

FOTO O femeie a fost prinsă între doi bolovani în Munții Bucegi. Intervenție dificilă a salvamontiștilor

Ziua Constanta acum 12 ore
În urma unui apel de urgență primit prin SNUAU 112, a fost semnalată o situație gravă pe Valea Pietrele din Munții Bucegi. Din primele informații, o persoană a fost surprinsă și strivită de doi bolovani, dar aceasta este conștientă în acest moment.

Vremea

București
acum

19°
dum.

19°/35°
lun.

22°/38°
mar.

25°/42°
mie.

23°/37°
Iasi
acum

18°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

22°/38°
mie.

18°/33°
Constanta
acum

17°
dum.

17°/28°
lun.

22°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/27°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

14°/29°
lun.

17°/32°
mar.

21°/31°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

16°
dum.

16°/34°
lun.

21°/39°
mar.

20°/35°
mie.

21°/37°