•Dana se afla in continuare in stare critica la Spitalul "Parhon" •Agresorul si-a hacuit victima cu un cutit cu buton tip "NATO", un cutit de bucatarie si o furculita de patiserie •La reconstituirea faptelor, autorul a uimit anchetatorii de calmul cu care a relatat desfasurarea actiunii
Dupa ce doua zile presa a informat opinia publica despre atrocitatile petrecute in cartierul Nicolina, fara sa aiba nici un sprijin din partea anchetatorilor, Ciprian Bujdei a fost arestat sub invinuirea de tentativa de crima. Previziunile cotidianului "Ziua de Iasi" s-au adeverit, redactorii nostri indicindu-l pe Ciprian, fostul prieten al Danei Spataru, drept principalul suspect in aceasta cauza.
Ieri, ofiterii Biroului Politiei Criminale din cadrul Politiei municipiului Iasi si procurorul criminalist au organizat reconstituirea faptelor petrecute cu doua zile in urma. Ciprian Bujdei a impresionat pe politisti datorita faptului ca explica faptele, de un sadism iesit din comun, cu un calm dezarmant. Amanuntele erau prezentate de o minte diabolica, minte care planuise uciderea Danei la petrecerea care urma sa fie organizata joi, 11 martie, cu ocazia aniversarii zilei de nastere a victimei. Comandantul Politiei municipale, col. Gheorghe Grigoriu, impreuna cu procurorul criminalist Nicolae Pretula si ceilalti ofiteri care s-au ocupat de acest caz au organizat ieri o conferinta de presa in care faptele au fost relatate in detaliu.
Dana Spataru a fost macelarita timp de o ora si jumatate
Ciprian Bujdei a venit la garsoniera Danei Spataru din strada Impacarii nr. 31, bloc 919, etaj 5, apartament 18 pe data de 10 martie, in jurul orei 10.30, pentru a-i cere fetei sa renunte la prietenia ei cu Lucian Cazacu si sa reinnoade relatia pe care o avusesera din decembrie 1997. Dana l-a refuzat cu indirjire pe Ciprian, ea rupind relatia cu acesta