Mai întîi a fost socul produs de afirmatia lui Jean François Revel potrivit căruia s-ar putea ca democratia să se dovedească doar o paranteză în istoria umanitătii. Samuel Huntington avea să tulbure si el linistea considerînd că, în afară de putine exceptii, s-ar putea prea bine ca limitele dezvoltării de tip democratic în lume să fi fost deja atinse. Juan Linz si Alfred Stepan afirmaseră deja că, la urma urmelor, supravietuirea democratiei, ca si prăbusirea ei, nu este decît o chestiune ce tine de mestesugul politic. Optimismului teoretic, reprezentat printre altii de Zbigniew Brzezinski, i s-a opus în ultimii ani nu atît un pesimism teoretic cît o repunere în discutie a infailibilitătii democratiei ca panaceu politic universal. Există două contributii ce au captat în mod special atentia. Ele apartin lui Fareed Zakaria ("The Rise of Illiberal Democracy", în Foreign Affairs, noiembrie/decembrie 1997) si Robert D. Kaplan ("Was Democracy Just a Moment?", în The Atlantic Monthly, decembrie 1977). Impactul acestor două analize s-a dovedit atît de substantial, încît au fost propuse drept documente de discutie pentru cea mai recentă conferintă anuală a Asociatiei Internationale a Consultantilor Politici de către Joseph Napolitan, cofondatorul acestui club foarte select de eminente cenusii.

Mitologia democratiei moderne începe cu alegeri libere si corecte. Ceea ce este de fapt o conditie minimală a fost transformat, de goana exportatorilor si importatorilor de democratie, într-o conditie suficientă pentru aparitia unui sistem democratic. Procedînd la demitizarea atotputerniciei alegerilor libere si corecte, Fareed Zakaria invocă o de-acum celebră îngrijorare a negociatorului american Richard Holbrooke în ajunul alegerilor din Bosnia lui 1996. "Să presupunem", spunea Holbrooke, "că alegerile sînt declarate libere si corecte." Si să mai presupunem c