•Locuitorii de aici spun ca primarul Iasului nu a calcat niciodata pe aceasta strada •Ei sint nevoiti sa bea apa cu nisip
Nici o masina nu iese curata de aici, iar pietonii nici atit. Locuitorii de aici spun ca, din 1957, de cind exista aceasta strada, nu a fost niciodata reparata: "S-a mai acoperit cite o groapa pe ici colo cu pamint, dar de reparat nu s-a reparat de zeci de ani".
Florin Tanase, de 53 ani, a copilarit la casa cu numarul 64 si nici el nu isi aminteste sa se fi interesat vreodata cineva de felul in care arata strada. "Sint convins ca primarul Iasului nu a auzit in viata lui de strada Morilor".
Elena Tanase, de 75 ani, ne spune ca gropile au inceput "sa apara" chiar din anul 1957. "N-am vazut pe nimeni pe aici. Sub strada se afla o conducta. Cind s-a spart, au venit sa o repare, bineinteles spargind strada si asa a ramas". Declaratia acesteia este completata si de Ilie P.: "Vin cei de la RAJAC si se plimba cu lopetile in mina. Le-am aratat strada, le-am spus sa o repare, insa intotdeauna raspund ca au alte comenzi". Apa care curge la robinetele celor de aici "este tulbure, are nisip, insa nimanui nu-i pasa. Cind punem apa in galeata, se lasa straturi de nisip in jos".
Doru Isac, 43 ani, crescut pe aceeasi strada, la numarul 43, crede ca nu este corect ca Primaria Iasului sa plateasca detinutii pentru a repara strazile din oras: "Eu am stat mult timp in Israel si pot sa va spun ca acolo, pensionarii sint cei care se ocupa cu reparatul strazii pe care locuiesc. Pe linga pensia care o primesc lunar, iau bani si pentru acest lucru. Cred ca e o metoda mult mai buna, decit sa plateasca detinutii".
Cei care locuiesc pe strada Morilor au mai spus ca asteapta, in continuare, ziua in care primarul va ajunge si in "acest colt uitat de edilii urbei".
•Locuitorii de aici spun ca primarul Ias