Modificarea regulametului Senatului este, dincolo de toate implicatiile sale de imagine pentru clasa politica sau de efectele in ecuatia putere-opozitie, modificarea unei absurditati. Ridicarea imunitatii in Senat nu se mai face cu votul a doua treimi, ci doar cu votul a jumatate plus unu dintre senatori, dar, in sine, esenta imunitatii a ramas aceeasi. Altfel spus, protectia parlamentarului in fata legii este un scut la fel de tare, dar mai mic, pentru ca esenta imunitatii absolute, inca in vigoare, a ramas intacta, intrucit intrarea in normalitatea imunitatii, atributa doar declaratiilor politice, este inca departe. Practic, schimbarea Regulamentului Senatului simplifica jocurile politice: o schimbare in planul imunitatii ofera majoritatii parlamentare independenta fata de votul opozitiei. Negocierile politice, daca sint, se pot desfasura doar in interiorul Puterii, iar manipularea imunitatii ofera acesteia capacitatea de a domina Parlamentul. Schimbarea doar a cantitatii celor care decid existenta imunitatii, in detrimentul calitatii acesteia, care a ramas la fel de absurda, are potentialul de a-l transforma pe Vadim Tudor intr-o miza politica, dincolo de interesul justitiei pentru el. In aceste conditii, imunitatea sa devine scalpul pe care coalitia pare ca si-l doreste cu orice pret agatat la cingatoare, inainte ca justitia sa-i confirme sau nu nevinovatia. Astfel ca, pas cu pas, senatorii puterii au ales calea liberala, "prin noi insine", cea mai sigura in atingerea scopului: modificarea Regulamentului, iar mai apoi ridicarea imunitatii lui Vadim. Coalitia a reusit, pina acum, sa scoata din joc opozitia, in ecuatia imunitatii, insa riscul este de ambele parti: opozitia poate fi haituita de acum inainte oricit va dori puterea. In acelasi timp, puterea risca sa piarda si mai mult la capitolul imagine, daca va folosi avantajul pe care il are acum in scopuri politi