"Cred in spiritul locului". Ma numesc Daniela, am 20 de ani si tocmai mi-am incheiat cu bine primul an de studentie in Bucuresti. Spre deosebire de cei mai multi dintre fostii mei colegi, studenti si ei acum, si care n-au vazut in aceasta schimbare decat prilejul de a se contopi intr-o masa...
"Cred in spiritul locului"
Ma numesc Daniela, am 20 de ani si tocmai mi-am incheiat cu bine primul an de studentie in Bucuresti. Spre deosebire de cei mai multi dintre fostii mei colegi, studenti si ei acum, si care n-au vazut in aceasta schimbare decat prilejul de a se contopi intr-o masa informa, de a uita ca sunt moldoveni acolo unde bancurile cu moldoveni le-au detronat pe cele cu olteni, eu stiu in fiece clipa de viata ca "omul trebuie sa creada in cineva. Sa creada in ceva". Eu cred in statornicie, daca ar fi sa completez cuvintele lui Dostoievski. Cred in legaturile organice cu tinutul natal, cu spiritul locului, cu duhurile acelor pamanturi. Cred in dragostea unica pentru oamenii alaturi de care iti incepi existenta, care-ti vegheaza debutul intr-ale omeniei.
Probabil ca a fost nevoie de aceasta indepartare conjuncturala, prilejuita de plecarea spre un oras universitar, pentru ca eu sa percep atat de acut sublimul acestui colt de rai care este pentru mine orasul natal, Piatra Neamt. Ca sa fiu mai exacta, nu e atat vorba de oras in sine, ca structura obiectiva (maculat si el de ura parvenitilor Revolutiei pe bunul gust romanesc), cat mai curand de Orasul Meu, al copilariei si al amintirilor mele, cel care detine secretul frumusetii neafectate de timp, a marilor opere de arta.
In scoala primara, devenise un cliseu "de efect" in compuneri a spune ca Piatra Neamt e deosebit prin asezarea geografica intr-o depresiune, pe malul Bistritei, in inima Moldovei lasata mostenire de vajnicul voievod Stefan. Acum, de departe, toate au un a
