Despre vrabii. Am intalnit in coltul acesta de revista tot felul de animale si animalute: catelusi betegi sau naprasnici, pisoi, gaini si purcei, ba chiar si-o omida - care mai de care mai cu drag botezate de stapanii lor iubitori! Eu vreau sa va povestesc despre prietenii mei "fara numar - si fara n...
Despre vrabii
Am intalnit in coltul acesta de revista tot felul de animale si animalute: catelusi betegi sau naprasnici, pisoi, gaini si purcei, ba chiar si-o omida - care mai de care mai cu drag botezate de stapanii lor iubitori! Eu vreau sa va povestesc despre prietenii mei "fara numar - si fara nume...".
V-ati gandit vreodata cu duiosie la vrabii? Eu le-am iubit din copilarie, cand tare le-as fi strans in palma, ca intr-un cuib. Acum, cand le cunosc de zeci de ani, tot nu pricep de unde au atata verva si energie: se trezesc o data cu zorii, n-au program dramuit de sindicat, nici pensie de boala sau batranete... Cu inimioara lor cat un graunte prapadit de mustar, zboara si canta cat e ziua de lunga, pe soare sau pe zapada, cu aceeasi bucurie in glas! Cand mie imi ingheata picioarele in botosi, piciorutele lor - nu mai groase decat croseta bunicii - tupaie pe zapada sau pe pervazul de gheata (unde este locul lor de "invitati"). Prima care prinde de veste ca a sosit farfurioara cu firimituri si cescuta cu apa, da chiot dupa chiot - pana zboara vestea din plisc in plisc, si-mi sosesc musafirii. Inclina capsorul intr-o parte si margelele ochilor spun "multumesc", ca pentru cel mai mare festin... Iar uneori, imi fac onoarea sa se-mbaieze in jardinierele pline ochi cu zapada. Doamne, cum mi se rupe sufletul sa le vad asa, ciuciulete, dar de la o bucata de vreme am inteles ca nu au nevoie de apa calda si fn (inca tot nu le-am aflat secretul...). Vara, cand caldura e prea de tot, in aceleasi jardiniere, printre petunii si flori de piatra, i
