Urite, incapatinate si puternice sint radacinile cu care trecutul economic si politic al Romaniei se incapatineaza sa ramina infipt in prezentul si viitorul nostru. Pe jumatate putred, cadavrul comunismuluI se grabeste sa umple cu duhoarea minciunii, ipocriziei si manipularii, imbracate eventual in haina nationala, fiecare coltisor de tara - in orice dimensiune am privi-o pe aceasta - de indata ce vreun vinticel al schimbarii, ratacit sau nu, incepe sa adie acolo. Si, mai presus de toate, acest cadavru, omniprezent si omniscient, se zbate sa supravietuiasca, cu disperare de muribund, cu toate ca nu se poate sa nu ii fie clar ca nu mai are sansa plenitudinii si ca altfel nu face decit rau, foarte mult rau celor pe care vrea sa-i ameteasca doar, pentru a le mai suge ceva din energia saraca, dar vitala atit pentru el si cit pentru ei. Evident, zbaterile acestei tirituri devin cu atit mai puternice cu cit suflul ce i-a mai ramas este mai puternic pus in pericol. Si nici o cale, fizica sau doctrinara nu este exclusa pentru atingerea scopuluI sau. Cea mai mare parte a timpului dupa 1989, dihania a fost stapina pe situatie. Cu trupul sau greu, hranit cu industria de stat - pe care ea a denumit-o patetic baza productiva a natiunii, a inabusit orice schimbare de esenta in economie, institutii, practici politice. Ingrasata pina in 1996, ea l-a infricosat destul de mult pe ignorantul Victor Ciorbea pentru ca acesta sa o lase in pace, consacrindu-l astfel ca un ghinion pentru istoria Romaniei. Cind, din toamna trecuta, presat din exterIor, Radu Vasile s-a lasat de scalimbaieli politico-lingvistice si s-a apucat salvator de treaba, jivina a simtit ca sosise ceasul confruntarii decisive, pe care daca o pierde, moare. Si a inceput sa loveasca. Pe toate planurile. S-au oferit un milion de noi locuri de munca si subventii pentru industrie; mesajul mesianic, pentru minti spalate da' m