Un om al cărtii

Z. Ornea este prin excelentă un om al cărtii . Numai când citeste se simte în elementul lui. Când îsi întrerupe lectura se uită la lume nedumerit, ca la un text neinteligibil.

Cea mai mare parte din viată (s-a născut la 27 august 1930 în comuna Frumusica din judetul Botosani) si-a petrecut-o în biblioteci si edituri, ceea ce înseamnă în muzee ale cărtii si în fabrici de cărti. La Biblioteca Academiei a putut fi văzut decenii la rând - si poate fi văzut si în prezent - aproape zilnic în sala de lectură. Pare o statuie de incintă. Iar la Editura Minerva (unde în 1969 a început să lucreze ca sef al redactiei de istorie literară, pentru ca în 1991 să fie numit director) a devenit cu timpul un fel de institutie în institutie, contribuind într-un mod remarcabil la editarea clasicilor.

Z. Ornea a realizat performanta de a fi deopotrivă un "bun român" si un "bun evreu". L-a apărat, când a fost cazul, pe Eminescu de Moses Rosen si a incriminat antisemitismul juvenil al unor scriitori români idolatrizati, ca Mircea Eliade sau Emil Cioran. De altfel, si prin structura personalitătii si-ar putea revendica o dublă nationalitate. Eruditia sa aproximativă si patetică aduce aminte de Nicolae Iorga, în timp ce rationalismul popular pe care îl practică dezinvolt are ceva rabinic. Mai presus de apartenenta etnică, Z.Ornea rămâne însă un cărturar.

Si morala sa este a unui cărturar. Z. Ornea vrea liniste, ca să poată să citească, vrea relatii cordiale cu semenii, ca să poată să coopereze. Foarte tolerant cu moravurile celor din jur, devine inflexibil atunci când ia act de manifestări extremiste, care pun în pericol existenta însăsi a culturii.

Din cauza uriasului volum de muncă pe care îl presupune, opera sa pare să apartină unui colectiv de cercetători si nu unui singur om (si acela