Scrisul, ca si visul
Un număr foarte bun al revistei DILEMA, 318, are ca temă visele. Alcătuitorul lui, Dan Stanciu, n-a comandat la întîmplare textele, stiind că există riscul să se adune în borcanul tematic bile cu aceleasi nuante si gusturi. Poetul si graficianul a compus inspirat numărul, asezînd în jurul nucleului enigmatic al viselor ferestre mai mult sau mai putin transparente prin care îl privesc neurologul, psihanalistul, artistul, criticul, filosoful, chiar si omul străzii, aurolăcuit sau nu. În argumentul său (ar merita citat în întregime de frumos ce e) Dan Stanciu scrie între altele: "Există, cred, în vise ceva tainic si cu neputintă de adus în vorbe, ceva care stăruie să rămînă în penumbra luminii, ca un rest activ, si după ce interpretarea a descuiat, cu feluritele sale chei, lacătele asezate la vedere. Există în vise un impenetrabil primitor, un mister permeabil la alte sonde, lansate de la alte etaje ale perceptiei, o stranietate care - dacă nu e împinsă, cu aroganta si suficienta căutătorului de certitudini, în rame agresive - poate deveni, treptat, amicală. Pentru că visul, pe lîngă ceea ce spune despre fiinta noastră adîncă, mi se pare a fi si un constructor. El construieste, din materiale umile adesea, lumile în care ne petrecem noaptea si unde, cu sau fără voie, ne trăim adormiti o bună parte din viată." * Omul de stiintă Constantin Bălăceanu Stolnici nu striveste, cum ne-am fi asteptat, corola onirică. Incitat de curiozitatea exceptionalului gazetar care e Tita Chiper, academicianul neurolog vorbeste despre zonele cerebrale implicate în fenomenul visului, despre substratul lui biochimic, despre cele 15 minute de vis la fiecare oră si jumătate de somn profund, despre rezultatele cercetărilor din ultimele decenii. Avansează si o ipoteză proprie: "probabil, visul este reflectarea în constiinta omului care doarme a tuturor remani
