Sanda Nitescu. "Cand mi-e dor de tara, gatesc romaneste". -
- Doamna Sanda Nitescu, traiti de mai multi ani in Franta, dar gandul v-a ramas tot pe meleagurile noastre valahe, dovada minunata dv. carte despre mancarurile romanesti. Ce intamplare v-a impins catre aceasta dureroasa despartire de tot ce va era drag in tara?
- Totul a inceput in urma cu 30 de ani. Eram in perioada cea mai fasta a vietii mele. Deja imi facusem un nume ca artist plastic, participam la cele mai importante expozitii, presa scria elogios despre tablourile mele. Intamplarea sau poate destinul a facut sa primesc o bursa a guvernului francez, dimpreuna cu Lucian Pintilie si Irina Petrescu. Aici, la Paris, am simtit ca nu ma mai pot intoarce in mizeria si minciuna comunista din tara. A fost un impuls salbatic, de necontrolat. Brusc, am simtit nevoia sa iau totul de la capat, sa vad muzee si expozitii, sa lucrez, sa ma exprim, incurajata fiind si de primele achizitii, de prima mea participare la salonul de pictura deschis la Grand Palais.
- Ce necazuri v-a adus refuzul de a va mai intoarce in tara?
- Sentimentala cum sunt, am suferit mai ales din cauza mamei. Imi lipsea. Voiam sa o vad si guvernul de la Bucuresti ii refuza ostentativ pasaportul. Dorul de ea m-a transformat intr-o luptatoare. Am inceput, prin urmare, o intreaga campanie publica de protest, trimitand zeci de scrisori la presedintele Frantei, la ambasada, la diferite personalitati politice franceze. Dupa o chinuitoare asteptare, regimul de la Bucuresti a cedat, aproband plecarea intregii mele familii. Lucrurile nu s-au oprit aici. Dupa marea bucurie a revederii, am constatat cu groaza ca mama nu se poate adapta vietii pariziene. Tanjea dupa locurile si prietenii ei de o viata. Cum ambasada romana nu-i aproba viza de intrare in tara, am inceput o alta campanie de protest - de data asta ceran
