Cenusareasa, printesa noastra. In vara anului 1993, tentata de un coleg si pentru ca doream o schimbare in viata noastra, am cumparat un catel cocker spaniol. Cu greu l-am convins pe sotul meu sa-l accepte. Ca multi alti romani, era de parere ca un caine trebuie sa stea afara, in cusca. Ce mult grese...

Cenusareasa, printesa noastra

In vara anului 1993, tentata de un coleg si pentru ca doream o schimbare in viata noastra, am cumparat un catel cocker spaniol. Cu greu l-am convins pe sotul meu sa-l accepte. Ca multi alti romani, era de parere ca un caine trebuie sa stea afara, in cusca. Ce mult gresesc! In scurt timp, Blackie ne-a cucerit. Cu dragalasenie, ne-a patruns in suflet si a devenit centrul universului nostru. Pe masura ce crestea, se facea tot mai frumos si mai rasfatat. Asta, pana intr-o zi, cand am observat ca a devenit dintr-o data apatic. Un diagnostic si un tratament gresit la un medic cu renume, i-au fost fatale. A lasat in casa si in viata noastra un gol si o mare tristete. Eram hotarati sa luam un alt catel, identic cu cel pe care-l pierdusem, dar virusul parvovirozei persista in apartament si eram obligati sa mai asteptam. In decembrie, am plecat cateva zile la Sinaia. Intr-o zi, coborand dinspre Furnica, am vazut in mijlocul strazii, intr-o haita de caini maidanezi, unul ce parea de rasa. In momentul in care o doamna l-a strigat pe unul dintre ei "Vacaroiu!", ne-a pufnit rasul si am intrat in vorba. Asa am aflat ca acel catel de rasa, murdar si latos, era de fapt o catelusa caniche de zece luni, pe care Vacaroiu o batea, ii manca mancarea si o dadea afara din cusca. Din fericire, catelusa isi astepta noii stapani, peste o zi. Dar ca de obicei, soarta a hotarat altfel. Cei asteptati nu au venit, asa ca am luat-o noi. Am spalat-o, am tuns-o, am vaccinat-o, si pentru ca a primit buletin de Bucuresti, a primit si un nume modern: M