"Imi permit sa fiu optimist"
- Draga Adrian Popescu, nu ne-am mai vazut de mult timp. Ce mai faci? Cum te descurci?
- Ma descurc greu, dar nu ma plang. Traiesc din salariul modest de redactor la revista "Steaua", colaborez la editura Episcopiei greco-catolice din Cluj, am un seminar de literatura italiana la Facultatea de filologie si, peste toate, scriu. Citesc si scriu. Asta conteaza.
- Ai putea trai din scris?
- In nici un caz. Ma multumesc cu cele trei colaborari care, adunate la un loc, abia acopera cheltuielile lunare ale casei. Revenind la carti, nu ma gandesc la bani nici cand le scriu si nici cand le public. sunt fericit ca apar si ca sunt luate in seama de critici. sunt fericit cand obtin un premiu, asa cum s-a intamplat cu "Pisicile din Torcello", onorata cu premiul Uniunii Scriitorilor. Din "90 incoace, am publicat multe carti ("Sfantul Francisc", "Lancia franta", "Italia subiectiva", "Ars longa"), dar n-am avut curiozitatea sa adun banii ce mi-au revenit ca drept de autor. Altcumva, ar fi fost o operatie deloc complicata. Cateva milioane in total. Mai consistent a fost premiul Uniunii, 8 milioane, cu care mi-am permis o mica vacanta la mare, cu familia, dupa 15 ani de absenta din peisajul marin.
- Care mai este atmosfera culturala la Cluj?
- Dupa o perioada de apatie si deruta, atmosfera a inceput sa se dezmorteasca. Deja ne regasim la vernisaje si lansari de carte, la actiunile Centrului cultural francez. Din pacate, constatam ca suntem din ce in ce mai putini. Unii au disparut tragic (cum s-a intamplat cu Marian Papahagi); altii au cedat tentatiilor jurnalisticii.
Dupa "89, in Cluj se petrece un fenomen interesant - centrul de interes si de polarizare culturala s-a mutat de la reviste la Universitate. Aici au loc cele mai interesante intalniri si dezbateri. Aici s-au refugia
