Tot felul de panici si de frici s-au cuibărit si se zvîrcolesc în sufletul acestui sfîrsit de mileniu. Incertitudinea viitorului s-a metamorfozat abrupt în aceea a clipei, a prezentului. Mai mereu însă ne-a împovărat sau nostalgizat trecutul si ne-a interesat viitorul, încercînd să-l surprindem, să-l dezghiocăm înainte de termen. Am făcut sistematic un salt peste prezent. L-am ignorat si minimalizat. "Ieri", "mîine". Niciodată "azi". De "azi", de moment, de clipă este legat si teatrul, poate cea mai efemeră dintre arte. Sărbătoarea clipei ti se oferă. Dar cu două fete, ca si Ianus. N-ai stiut să te deschizi si să o primesti, trăind-o, ti-a întors spatele si nu-i vei cunoaste în veci magia.
Nu cred că stiinta si, mai ales, evolutia ei se va opune teatrului. El există de cînd cetatea, polis-ul, si este unul dintre fundamentalele exercitii ale democratiei pentru că are la bază dialogul. Asadar, implică o angajare plecînd de la cel putin cifra 2. Stiinta n-a stat nici ea vreodată pe loc. Ne speriem de ea si ne mirăm fantastic că "monstrul" care a apărut peste noapte, merge si ne amenintă. Si altii, la rîndul lor s-au temut de cărti si au vrut să le ardă, s-au simtit derutati de voltele spectacolului de teatru si au încercat să-i umilească pe creatori. N-au stiut că umilinta face parte din creatie si că ea este asumată pe de-a întregul. Nu cred că Internet-ul poate suplini vreodată misterul teatral, impactul viu si direct cu aparentele si esentele, cu realitatea si imaginatia. Este doar o altă formă, planetară, de comunicare. Ca multe altele. Eu văd în asta un semn bun al sosirii lui 2000. Este o frenetică nevoie de a dialoga, cumva, cu celălalt, oriunde s-ar găsi pe această lume. Dar aceste alte modalităti se adaugă celor deja existente si nu le exclud. Nu calculatorul, nu stiinta, nu tehnologia sînt pericolul care ar face să dispară un
