Liviu Rebreanu era cel dintîi copil, din 14, ai familiei Vasile si Ludovica Rebreanu. Nouă dintre acesti 14 copii au supravietuit. Tatăl, învătător, si-a schimbat, datorită profesiunii, adesea domiciliul. Vasile Rebreanu era bine atras de băutură si, în 1914, a murit, lăsînd-o văduvă pe Ludovica, care, mai trebuia să aibă grijă de ultimii trei copii minori, pe care voia să-i aducă la profesiuni sigure si onorabile O fată, Rita, a fost ajutată de scriitor pentru a absolvi, la Bucuresti, o scoală de silvicultură, iar Tiberiu, mezinul, va studia dreptul, devenind avocat, lăsînd niste, să le spun, memorii în care îl cam calomnia pe fratele său, scriitorul, sicanînd-o pe Puia cu pretentii la mostenire. Ludovica, femeie aprigă, desi obtinuse, ce-i drept, o modestă pensie de urmas (mai întîi de la autoritatea austro-ungară, apoi convertită, după 1918, în lei românesti) era mereu nelinistită de cele ale traiului, solicitînd ajutoare peste tot la rude, inclusiv, desigur, la primul ei născut, scriitorul, pe care-l potopea cu scrisori adesea ultimative. Descoperite de dl. Liviu Malita, sînt acum publicate într-un tulburător volum. Si realitatea este că pînă în 1920 (cînd a publicat romanul Ion) scriitorul o ducea, la Bucuresti, din 1909, cînd a trecut muntii, destul de zgîriat, trăind din publicistică si slujbe pasagere, de-abia în 1916 putîndu-si aduna în volum schitele publicate în presă. În 1912, se căsătoreste cu actrita Fany Rădulescu, care avea, din altă căsătorie, o fetită, Puia. Mai tîrziu cele două femei vor păzi bine existenta scriitorului, nelăsîndu-l să se abată de îndatoriri, inclusiv de desele solicitări bănesti venite de la Ludovica, fratii si surorile sale. S-a instalat cam de la început o stare surdă de tensiune, care uneori dădea în clocot, între scriitor si familia sa de origine. Asta desi scriitorul, cînd si cînd, săritor, dădea o mînă de