La ciudad de los prodigios "Orasul minunilor", 1986, este al patrulea roman1) al prozatorului spaniol Eduardo Mendoza2). Cărtii i-a fost decernat premiul italian Grinzane Cavour, iar revista pariziană Lire condusă de Bernard Pivot a declarat-o le meilleur livre étranger pe anul 1988 (data aparitiei editiei franceze).
Distinctii deloc de dispretuit la momentul respectiv, deoarece, as cum s-a văzut mai apoi, constituiau un excelent augur nu numai pentru ănorocosulă autor, ci si pentru romanul spaniol contemporan în genere. Desigur, astăzi boom-ul european al romanului creat în Spania este o realitate de netăgăduit. Însă acum mai bine de zece ani lucrurile nu păreau chiar atât de evidente. Căci era încă aproape amintirea celor două decenii anterioare, când, în acelasi spatiu lingvistic si cultural, prezenta dinamică a romanului hispano-american (ai cărui autori fuseseră lansati în majoritate de către industria editorială spaniolă) umbrea de-a binelea productia literară a ămetropoleiă.
Mendoza - ca si Camilo José Cela, care în ordinea de idei respectivă poate fi considerat drept un precursor al înnoirilor înregistrate de romanul spaniol - reactivează si consideră cu un ochi actual o formulă narativă ăclasică si specifică Spaniei, care si-a dovedit în repetate rânduri eficacitatea timp de peste trei secole, si anume picaresca.
Orasul minunilor se încadrează deci în tipologia si tendinta neo-picarescă a romanului spaniol actual. Într-adevăr, cartea narează isprăvile unui picaro modern din picaresca Barcelonă a ămodernismuluiă. În decursul a numai patru decenii scurse între cele două Expozitii universale organizate în capitala Cataloniei (1888-1929), (anti-)eroul lui Eduardo Mendoza, pe nume Onofre Bouvila, posesor al unui caracter de o implacabilă fermitate si neezitând să facă uz de metode pe cât de inavuabile, pe atâ
