"Începe cu admiratia fată de o persoană, continuă cu entuziasmul si culminează cu pasiunea care ne duce la fericire sau la dezastru".
Un Octavio Paz bătrîn lasă, cu putini ani înainte de moartea sa în 1998, o carte despre dragoste. Si despre erotism si sexualitate, dar numai în teacăt, în ciuda celor anuntate în titlu, Dubla flacără fiind în mod fundamental o carte despre iubire. Pare a fi, după declaratiile lui Paz însusi, acea carte care se face singură, insidios, crescînd din scrierile paralele, din reverberatiile unui vers pe care l-a compus, din ecourile interioare la diverse articole, însemnări personale, scrisori. Ros de remuscări pentru a nu fi scris această carte atît de des gîndită de el si ivită în acelasi timp parcă din senin, Paz îsi pune o întrebare pe care noi am putea-o socoti inutilă: oare nu e cumva caraghios ca la sfîrsitul vietii sale (inevitabil aproape, căci avea deja aproape optzeci de ani) să lase o carte despre dragoste? Filozofînd pe tema iubirii, vîrstnicul se teme de ridicol, pentru că presupune implicit o iubire asociată tineretii, desi nimic din teoria expusă în carte nu justifică asemenea conexiuni, si deci nici aprehensiunile. Dubla flacără este perechea unui poem scris mai demult de autor, intitulat Carte de creencia (Scrisoare de acreditare). Asadar, acest volum de eseuri ar fi legitimarea unui autor în fata celor care trebuie să îl re-cunoască, acei cititori ai săi de poezie.
Nu stiu în ce măsură Dubla flacără reprezintă, în chip explicit, o teorie a iubirii si a erosului ivită din paginile de versuri ale lui Paz, ori din experienta sa personală (pare trivială trimiterea, dar o face autorul însusi, vorbind despre marea lui dragoste, consumată în tinerete în India, cînd s-a si gîndit pentru prima oară să scrie o mică filozofie a iubirii), dar e cert că ea e construită pe un esafodaj poe
