Copiii si animalele primaverii. Mielul, papadiile si bunicul. Ma numesc Raluca si am 13 ani. Cand eram mica si nu mergeam la scoala, locuiam la bunicii mei, undeva in Transilvania, in Apuseni - acea "tara mandra si binecuvantata", cum pe buna dreptate o numeste Balcescu. Cu emotie si nostalg...
Copiii si animalele primaverii
Mielul, papadiile si bunicul
Ma numesc Raluca si am 13 ani. Cand eram mica si nu mergeam la scoala, locuiam la bunicii mei, undeva in Transilvania, in Apuseni - acea "tara mandra si binecuvantata", cum pe buna dreptate o numeste Balcescu. Cu emotie si nostalgie imi amintesc cum in fiecare an, cand iarna isi lua ramas bun, iar primavara batea la usa, cand traiam bucuria primilor ghiocei sau uneori chiar mai timpuriu, bunicul imi aducea sa vad primul mielusel care venea pe lume in gospodaria noastra. Doamne, ce dragut era si ce fericita eram eu, privindu-l! Fie el alb sau negru, era mic, plapand, nevinovat. Avea blanita moale si catifelata, iar ochii mari si tristi. Il mangaiam si as fi dorit sa-l tin in camera cu mine, sa ne jucam impreuna, dar bunicul si bunica imi explicau ca trebuie sa stea langa mama lui, care il hraneste, il ocroteste si, bineinteles, il iubeste. Cu mintea si sufletul meu de copil, intelegeam ca bunicii aveau dreptate. Oricum, il vedeam zi de zi, ne imprieteneam tot mai mult, crestea sub ochii mei sau, poate mai bine zis, crestea o data cu mine, bucurandu-ne de primavara al carui mesager era.
Acum, bunicul nu mai e... A plecat dintre noi pentru totdeauna, iar primavara trecuta, cand am vazut zburdand cativa mieluti pe covorul verde al ierbii, presarat cu galbene papadii, lacrimi de dor mi-au umplut ochii, chipul bland al bunicului mi-a revenit in minte si parca i-am auzit glasul: "Priveste, Raluca, au venit pe lume mieluseii, e semn ca primavara e aproape"... Am privit in jur si mi
