Invierea intr-o mina de plumb. Randurile mele nu reprezinta o opera literara, ci o realitate - din fericire - trecuta. Se apropie Sfintele Pasti si m-am gandit ca ar fi bine sa le facem cunoscut cititorilor acestei reviste (printre care ma numar si eu) cum se sarbatorea Invierea Domnului in puscariil...
Invierea intr-o mina de plumb
Randurile mele nu reprezinta o opera literara, ci o realitate - din fericire - trecuta. Se apropie Sfintele Pasti si m-am gandit ca ar fi bine sa le facem cunoscut cititorilor acestei reviste (printre care ma numar si eu) cum se sarbatorea Invierea Domnului in puscariile comuniste. V-as ruga sa-mi iertati stangaciile de exprimare si sa retineti doar samburele de adevar pe care incerc sa-l salvez din uitarea care a inceput deja sa se-astearna peste trecut.
Era prin anul 1953, in ajunul Sfintelor Pasti. Lucram ca detinut politic la o mina de plumb. In Saptamana Mare, administratia inchisorii a dat un consemn sever: organele Securitatii, cat si cele administrative erau obligate sa suspecteze orice fel de manifestare legata de sarbatorirea Invierii, prin "pastrarea unei discipline de fier si desfasurarea procesului de productie la cote maxime". Dar evenimentele aveau sa evolueze altfel...
Venise Sambata Inmormantarii lui Iisus. La orele 15, schimbul doi se pregatea sa intre in mina. Ne-am incolonat si ne-am indreptat spre poarta. Drumul nu era lung. Doisprezece soldati de la Securitate, inarmati pana-n dinti si condusi de un sergent, ne impingeau sa ajungem in mina, pentru a scapa de grija noastra. Acolo, jos, eram singuri. Vajnicii paznici se temeau sa patrunda in mormantul de plumb. Dupa cateva sute de metri, am ajuns la locul martiriului nostru cotidian: un abataj asemanator ca forma cu o arena de circ. Din el se deschideau galeriile. In dupa-amiaza aceea, aveau sa ramana pustii. Detinutii astep
