"A fost poet, un foarte pur poet ce a compus putine versuri, dar desăvîrsite si vesnice", ne spune Croce. "Totul era păgîn în el" izbucneste un contemporan exasperat de aparitia furioasă, repede cu mîna pe anatemă, a personajului acesta iesit dintr-un erou antic. Vine pe lume, dintr-o grecoaică si dintr-un medic italian, în 1778, în Zakynthos. După moartea tatălui, împreună cu mama si fratii săi, se stabileste la Venetia pe care va fi silit să o părăsească în 1797, cînd Napoleon o cedează austriecilor. Va rătăci, va scrie, va deveni ofiter, va iubi femeile pînă nu departe de sinucidere, va părăsi pentru totdeauna Italia (1815), ocupată de austrieci, atunci cînd i se cere să depună jurămînt de supunere. Ajunge în Anglia unde se va stinge în 1827, aproape în mizerie. Desi "romanul" Ultimele scrisori ale lui Jacopo Ortis (un soi de Werther) nu prea se mai poate citi azi, unele însemnări din el mi se par contemporane. Ar fi bine să le auzim: "Jertfa patriei noastre s-a împlinit: totul e pierdut. Viata, chiar dacă ne-a fost lăsată, nu ne mai serveste decît pentru a plînge peste nenorocirile si mîrsăviile noastre. Da, stiu: numele meu se află pe lista de proscriere; dar vrei, deci, ca pentru a scăpa de persecutori, să cer azil la cei care au trădat?(...) Dar, vai, noi însine, italieni, ne-am înmuiat mîinile în sînge italian!(...) Pe ce putem să contăm, decît pe sărăcie si pe dispret? Cel putin pe o trecătoare si sterilă milă, singura consolare pe care natiunile civilizate stiu să o ofere străinului fugar. Dealtfel, unde să cer azil? În Italia, pe acest pămînt prostituat, gata mereu să fie servitor ca pret victoriei? Acesti oameni ce ne-au jupuit, batjocorit, vîndut, as putea să-i am înaintea ochilor fără să plîng de mînie? Flagel al popoarelor, ei se servesc de libertate asa cum papii se serveau de cruciade (...) E adevărat, sînt ca unul din acei nefericiti pe