Simpozionul de sculptură în metal de la Călărasi, pe care l-am mai comentat si l-am mai amintit si cu alte prilejuri, chiar în timpul desfăsurării lui, si-a finalizat recent întîia sa editie. Din cei zece sculptori care au participat la prima etapă, cea de proiecte, au rămas pînă la sfîrsit doar sapte: Titi Ceară, Vlad Ciobanu, Ionel Cojocariu, Vasile Ivan, Laurentiu Mogosanu, Sava Stoianov si Gheorghe Zărnescu. Prin interventia lor directă si prin perseverenta poetului Stefan Drăghici, consilierul sef al Inspectoratului pentru cultură Călărasi, au fost, cel putin deocamdată, înfrînte simbolic si redimensionate moral două medii la fel de ostile. Primul dintre ele este cel politico-industrial, acel proces fortat, împotriva naturii dar tipic pentru aroganta comportamentelor totalitare, de a impune realitătii forme pe care ea nici nu era pregătită să le accepte si nici nu era capabilă, în esentă, să le suporte. In cazul Călărasilor, acest arbitrariu agresiv se numeste Combinatul siderurgic si el este un implant malign într-un peisaj natural si într-un organism economic care nu puteau să manifeste, chiar dacă în forme subtile, decît o răbdătoare, dar ireversibilă, reactie de respingere. Circa sase sute de hectare de pămînt arabil au fost scoase din circuitul agricol, compromise fizic si alterate chimic, într-una dintre cele mai fertile si mai viguroase zone agricole din România. Insă dincolo de acest parazitism mecanic, de această agresiune imadiată, Combinatul siderurgic a devenit si sursa unei continue agresiuni psihologice si a unei la fel de puternice frustrări morale. Făcînd în mod real corp comun cu orasul, Combinatul este practic poarta de intrare în Călărasi, primul semnal pe care îl receptionează obligatoriu oricine încearcă să vină aici. Iar acest semnal este, cel putin la primul contact, unul de-a dreptul halucinant; un amestec grotesc de c