Cartea d-nei Doina Jela Această dragoste care ne leagă (Humanitas, 1998) a pus, cum se zice, paie pe un foc care mocnea mai demult: ce a fost, în realitate, "jurnalul" lui Ion Caraion publicat de revista Săptămîna, în serial (numerele 585-598 din 1982), după emigrarea autorului lui, în Elvetia, în 1981? în jarul cu pricina suflase si d-l Mihai Pelin, care a publicat în 1997 în Expres Magazin cîteva documente care sugerau că Ion Caraion semnase în 1963 un pact cu Securitatea. Spiritele s-au aprins în mediile literare din tară si din afară. Cum era si firesc, unii au îmbrătisat opiniile

d-nei Jela, altii au luat apărarea lui Caraion. Am publicat eu însumi un editorial pe această temă. O replică dură a primit d-na Jela din partea d-lui Paul Goma. În esentă, d-na Jela formula următoarea dublă ipoteză: 1) paginile din Săptămîna nu constituiau cu adevărat un jurnal, ci erau rapoarte adresate Securitătii de către Ion Caraion, în preajma plecării din România; 2) ele ar fi fost o conditie a obtinerii pasaportului.

Să luăm, pe rînd, ipotezele d-nei Jela. Mai întîi, falsul jurnal. Cu totii am bănuit, cînd l-am citit în paginile Săptămînii, că nu e vorba de un jurnal. N-avea nimic dintr-o astfel de scriere. Un sumar examen stilistic era lămuritor. Cînd replica lui Ion Caraion a fost anuntată, la Europa Liberă, am asteptat cu sufletul la gură emisiunea cu pricina. Îmi aduc aminte ca azi: dezamăgirea a fost enormă. Caraion nega în modul cel mai echivoc cu putintă a fi scris acele lucruri ordinare; preciza apoi că ele ar fi fost "montate" de Securitate din procese-verbale, declaratii si altele asemenea smulse prin fortă si semnate tot asa; afirma, în fine, că Securitatea, si nu el însusi, le-a făcut publice (fapt atît de evident, încît nu mai era nevoie să fie spus, însă care inducea suspiciunea că, în fond, le-a scris). Explicatiile vor fi reluate de Car