Cu greu se putea găsi un motto mai potrivit pentru romanul lui Mircea Eliade, Domnisoara Christina (1936), decît cel prin care Shelly animă radiografia difuză a spectralului: "...it stood/ All beautiful in naked purity,/ The perfect semblance of its bodily frame..." În xeroxul corporal al fantomei trăiesc, cînd suprapuse, cînd exfoliate, fîsiile materiale si imateriale ale cărnii, scheletului si epidermei, imagini ale transparentei dimensionale care îsi asteaptă vizitatorii-mediatori, victime sau terapeuti: Simina, Sanda si d-na Moscu, Egor, Nazarie si cititorul înarmat cu busuioc, usturoi si Derrida.
Mediatorii spectrali din romanul lui Eliade, Simina si d-na Moscu, prezintă semnele unor biologii dereglate. Simina are 9 ani, dar comportamentul ei indică maturitatea unei femei adulte, experimentate în tainele conversatiei si seductiei amoroase. "Fetita capricioasă" (1936, 8), de o frumusete artificială, stie să sustină privirile lui Egor, îl intimidează pe Nazarie si o domină pe Sanda cu autoritatea conferită de mostenirea puterilor vampiro-fantomatice ale Christinei. În plus, ea face oficiu de gazdă atunci cînd d-na Moscu lipseste sau e obosită si stă la masă în dreapta acesteia, evaluînd sistematic invitatii. Afinitatea celor doi mediatori nu se vede numai din fiziologia lor spectrală (transluciditatea facială a Siminei; ochii de mort viu ai d-nei Moscu), ci si din sincronizarea hipnotică a actiunilor pe care le întreprind, ca în scena în care îsi unesc eforturile pentru a împiedica intimitatea erotică a Sandei cu Egor îndărătul usilor închise: Simina vorbeste "tare" si moralizează matur împotriva logodnei clandestine, iar d-na Moscu "zgîltîie clanta", brusc preocupată de onorabilitatea unei relatii a cărei libertate o încurajase pînă în acel moment - "Dar asta nu se poate, se auzi glasul ei, putin schimbat. Ce faceti acolo?!" (ibi