La 21 martie, la festivitatea Oscarurilor, s-a putut observa că, atunci cînd a apărut pe scenă Elia Kazan pentru a-si primi premiul pentru întreaga operă, o parte a publicului nu s-a ridicat în picioare si nu a aplaudat. Pentru cinefilii care nu erau la curent cu polemicile ce au premers acordarea acestui Oscar de onoare, faptul a părut ciudat, căci filmografia regizorului american în vîrstă de 89 de ani (născut la Istanbul într-o familie de greci, pe numele său adevărat Kazanjoglus) cuprinde pelicule reluate periodic pe micile ecrane si programate în toate cinematecile lumii, precum Panică pe stradă (1950), Un tramvai numit dorintă (1952), Viva Zapata (1953), Pe chei (1954), La Est de Eden (1955), Un om în multime (1957), America, America (1963), Învoiala (1969), Ultimul nabab (1976).

Americanii însă erau la curent cu polemica declansată în jurul numelui lui Elia Kazan, căruia nu i se iartă, nici după aproape o jumătate de secol, faptul că, în timpul vînătorii de comunisti initiate de Congresul american în mediul artistic, si-a denuntat opt colegi. În timpul discutiilor aprinse, pro si contra, purtate în presă, bătrînul regizor a tăcut. A încuviintat însă să fie publicate pentru întîia oară extrase din lungile convorbiri pe care le-a purtat, în urmă cu 25 de ani, cu scriitorul Jeff Young, convorbiri ce vor apărea în cursul acestei luni la Ed. Newmarket, într-un volum cu titlul Kazan: maestrul vorbeste despre filmele sale.

În aceste mărturisiri din 1973-74, cineastul îsi exprimă regretul pentru "pretul în plan uman" al mărturiei sale în fata Comisiei McCarthy si se justifică: a actionat astfel fiindcă era convins de existenta unui veritabil complot comunist împotriva SUA: "Să denunti pe cineva e un fapt care îti apasă constiinta. Dar, în acelasi timp, cred că ceea ce am făcut eu trebuie judecat în contextul anului 1952."

O te