Cristoph Ransmayr, n. 20.3.1954, în Wels, Austria. Copilăria si-o petrece la Roitham, în apropiere de Gmunden aam Traunsee. Învată la scoli din Roitham, Gmunden si Lambach. Între 1972 si 1978, studii de filosofie si etnologie la Universitatea din Viena. Apoi cercetări de istoria filosofiei, despre relatia dintre utopia socială si religiozitate. Între 1978 si 1982 e redactor cultural al revistei lunare vieneze "Extrablatt" si colaborator al unor reviste vest-germane (printre altele, al revistelor "Trans-Atlantik" si "Merian"). Din 1982 trăieste exclusiv din scris. După marele succes al romanului Ultima lume, întreprinde lungi călătorii în Indonezia, India, Tailanda, Japonia, Canada, Statele Unite, Mexic, Brazilia, Paraguay si Irlanda. Trăieste actualmente în Irlanda si la Viena.
Premii obtinute: Premiul pentru Literatură al Uniunii Federale a Industriei Germane (1986), Bursa Elias Canetti a Orasului Viena (1986-1988), Premiul Anton Wildgans al Industriei Austriece (1989), Marele Premiu pentru Literatură al Academiei Bavareze de Arte Frumoase (1992), Premiul Literar Franz Kafka (1995), Premiul european Aristeion.
Utopiile imaginate de Christoph Ransmayr sunt parabole ale unei lumi interbelice, o lume întotdeauna interbelică. "Fabule cu oameni" care în proza contemporană au rolul de a revitaliza epicul. Prima scriere, Stingere strălucitoare (Strahlender Untergang, 1982) creează laitmotivul "ultimei lumi" care va reveni în toate romanele, inclusiv în Morbus Kitahara. Ultima lume, care apare acolo ca o viziune apocaliptică a unui terrarium în desert, unde se fac experiente de deshidratare a fiintelor vii pentru a vedea cum reactionează la sfârsitul lumii, poate fi regăsită, ca într-o temă cu variatiuni, în toate lumile închise din cărtile lui Ransmayr. Sârma ghimpată a comunismului (sau a oricărei alte dictaturi) încercuiest
