Despre dragoste si alti demoni, penultimul roman (publicat în 1994) al "divinului columbian" Gabriel García Márquez (Premiul Nobel, 1982) este - ca si romanele anterioare Cronica unei morti anuntate si Dragostea pe vremea holerei - o incursiune în miraculosul univers al sentimentului iubirii, de data aceasta sub imperiul unei patimi devastatoare, cu deznodămînt tragic. Redăm fragmentul initial al acestei noi capodopere marqueziene, în curs de aparitie la Editura RAO.
Ziua de 26 octombrie 1949 n-a fost o zi a marilor stiri. Maestrul Clemente Manuel Zabala, seful de redactie al ziarului unde îmi făceam ucenicia de reporter, încheie sedinta de dimineată cu două sau trei sugestii de rutină. Nu încredintă o sarcină concretă nici unui redactor. Cîteva minute mai tîrziu află prin telefon că tocmai se începuse golirea criptelor funerare din vechea mănăstire Santa Clara, si-mi ordonă fără prea multe iluzii;
"Du-te pînă acolo să vezi dacă e rost de ceva."
Istorica mănăstire a călugăritelor clarise, prefăcută în spital de aproape un secol, urma să fie vîndută pentru a se construi în loc un hotel de cinci stele. Nepretuita sa capelă era aproape sub cerul liber datorită năruirii lente a acoperisului, dar în criptele dinăuntru rămîneau îngropate trei generatii de episcopi si starete si tot felul de lume de vază. Primul pas era s-o golească, să dea rămăsitele celor care le reclamă, si să arunce restul la groapa comună.
M-a surprins primitivismul metodei. Muncitorii deschideau mormintele cu tîrnăcopul si sapa, scoteau sicriele putrezite care se fărîmau la cea mai mică miscare si separau osemintele de amestecul de pulbere, fîsii de îmbrăcăminte si suvite de păr ofilite. Cu cît mortul era mai ilustru, cu atît mai anevoioasă era munca, fiindcă trebuiau să scormonească printre ruinele trupurilor si apoi să cearnă
