A existat o vreme în care cronicarul se putea plînge, pe bună dreptate, de lipsa de evenimente. Cît să tot repeti ce rău a fost înainte si cum s-ar fi schimbat situatia tării, prin imaginea formidabilă a noului ei presedinte. Asa-zisul succes de la Madrid, adus acasă cu mare pompă, nu putea să tină nici el de cald la infinit. Iar vizite peste ocean făcuse si înaintasul

d-lui Constantinescu si continuă încă să facă. Săraca tară săracă plăteste un perpetuu du-te-vino al alesilor săi, chiar dacă, asa cum spunea nu demult cineva, de fapt, ea nu este guvernată decît de d-l guvernator al Băncii Nationale. Nu întîmplător, după recenta prăbusire a leului, atît seful statului cît si seful guvernului au încercat să iasă din încurcătură plecîndu-si capul si declarînd că dînsii au deplină încredere în ceea ce va face d-l Mugur Isărescu. Care, cu toate că nu are vitejia d-lui Remes să se ia la trîntă cu dolarul, chiar stie ce să facă. Altfel nu se prelungea boala asa cum s-a prelungit, ci se intra în colaps mult mai devreme. Problema care se pune nu este însă ce stie, ci ce poate d-l Isărescu să facă. Or, dumnealui poate să mute banii dintr-un buzunar în altul astfel încît să nu piardă statul, ci altcineva. Din stiinta sa de a face această mutare s-a ajuns ca la ultima devalorizare a monedei nationale să fie reduse cel putin cu o treime nu doar economiile cele mai drastice făcute pentru înmormîntare, ci si salariile si pensiile, care au ajuns să nu mai poată acoperi nici cheltuielile obligatorii.

Dacă tot nu avea nimic de spus, d-l Emil Constantinescu nu trebuia să mai iasă pe micul ecran a treia zi după scripturi pentru a ne asigura că are încredere în faptul că adevăratul nostru guvernant se va descurca. Fiindcă stim cu totii ce înseamnă descurcarea d-lui Mugur Isărescu si cît ne costă ea pe fiecare. Iar dînsul stie asta mai bine decît no