Cotrocenii s-au straduit, din rasputeri, sa isi impuna pe piata politica oferta de mediator. Au incercat si ieri, adunind la palatul prezidential aproape tot ce misca in politica, fie ca sint lideri sindicali, reprezentanti ai societatii civile, oameni de afaceri sau politicieni. Ce s-a ales din intrunire? Nimic. Opozitia a strigat ca este criza, coalitia a spus ca totul este bine, guvernul ca nu-l intereseaza rezultatele, pentru ca oricum nu i se pot impune, sindicatele nu au renuntat la greva generala, iar oamenii de afaceri nu au obtinut, nicidecum, conditii mai bune pentru vvitorul banilor lor. Rezultatele intrunirii, apropiate de esec erau, in mare parte, previzibile. Pentru motivele ca armonia sociala nu se obtine prin intruniri ale unor sindicalisti cu politiceni sau afaceristi si ca majoritatea celor care s-au dus la Cotroceni au avut discursurile preconstruite, precum Petre Roman, care si-a inaintat speech-ul agentiilor de presa inainte de a-l rosti la presedintie. Ceea ce poate insemna ca la Cotroceni nu s-a negociat nimic, ci doar s-au enuntat puncte de vedere si ca cei care au fost acolo au predicat in pustiu si au transformat intentia de dezbatere nationala, cum si-ar fi dorit Constantinescu sa fie evenimentul, intr-o enunare de principii si puncte de vedere ale unor centre de putere sau de interes, insa fara posibilitati de armonizare. Intrunirea de la Cotroceni poate demonstra ca Emil Constantinescu a devenit un presedinte izolat, rupt de politica nationala, in parte datorita probabil scirbei prezidentiale pentru politica, motor care l-a propulsat totusi in fotoliul de sef al statului, parte pentru ca, probabil, nu a stiut, de unul singur, ce si cum sa faca in politica si, cel mai probabil, pentru ca a devenit prizonierul consilierilor sai. Si a fost un prizonier usor de condus, pentru ca, pina a ajunge presedinte, nu a avut habar si de politica si, pr