Se stie cu cîtă teamă de a nu gresi, dar mai ales de a nu deranja "ideologia" la zi, au fost editate Operele scriitorilor români în perioada comunismului.
Cred că fiecare editor a fost nevoit să cedeze în fata cenzurii neînduplecate care scotea afară un text ce nu convenea, înlocuindu-l cu celebrele crosete. Extirparea din textul scriitorului a unor afirmatii, expresii, sintagme, cuvinte etc. care contraveneau vederilor comuniste ca, de pildă, referiri neconvenabile la bolsevism, la armata rusă (fie ea si taristă), sau altele de acest fel, devenise un obicei curent.
Pe cît de "curent", pe atît de păgubitor. Scriitorilor editati li se punea botnită, nefiind lăsati să-si spună părerea despre vecinii de la Răsărit sau despre bolsevismul repudiat fără rezerve în tara noastră pe cînd era încă o monarhie liberă.
Cînd am editat Balaurul de Hortensia Papadat-Bengescu (vol. II de Opere, apărut în 1975) a trebuit să încerc o explicatie în pachetul de Note pentru ca textul să rămînă. E vorba de capitolul Prin ceată.
Privind venirea trupelor rusesti (aliatii nostri de atunci), Laura se miră: "Numai după ce trecuseră îti aduceai aminte ce căutau ei aci si ce voiai tu de la ei - si stăteai nedumerit asupra realitătilor". Mai departe, gîndurile Laurei, dezamăgirea ei în legătură cu "aliatii" nostri se aseamănă foarte mult cu gîndurile Reginei Maria (vezi vol. I din Povestea vietii mele).
Întelegeai bine (gîndeste Laura din Balaurul) că nu sunt ajutorul asteptat, nu ei vor opri dusmanul, vor scăpa tara, orasul tău..."
Dumineci fericite este o nuvelă remarcabilă prin finetea analizei psihologice, pe care, nu stiu de ce, E. Lovinescu n-a apreciat-o. Este parcă radiografiată aici naivitatea înselată, batjocorită a unei fete îndrăgostite de un individ fără scrupule, credulitatea ei în
