Am întîrziat a scrie despre ultimele două cărti ale lui Alexandr Soljenitîn traduse în limba franceză si publicate la Paris, chinuindu-mă - termenul nu e prea tare - să împac două versiuni asupra aceluiasi scriitor. Cea initială, după care Soljenitîn, "adevăratul intelectual al secolului nostru", cum îl numea André Glucksmann, vorbea pentru toti fugăritii, detinutii, schingiuitii, exilatii si cea finală, impusă de ultimele sale texte, lăsînd impresia, devastatoare, că autorul lor nu mai pledează decît pentru rusii si Rusia lui.

As fi putut, fireste disocia exilul lui Soljenitîn, asa cum reiese din volumul său de memorii Le Grain tombé entre les meules,1) de întoarcerea sai din La Russie sous l^avalanche, dar cred că l-as fi trădat pe cel care a scris Arhipelagul Gulag. O admiratie ca aceea pe care i-o port lui Soljenitîn are exigentele ei, în primul rînd cea a adevărului. Or adevărul, greu suportabil, este că puntile s-au rupt între Soljenitîn din Memoriile sau "Schitele sale de exil", si cel care a regăsit o Rusie sub avalansă, deplîngînd doar pe rusii deveniti, sub pana lui nationalizată, unicele victime asuprite acum de minoritătile republicilor ce-au obtinut independenta.

Să rămînem azi la Soljenitîn dinainte de fractură. Soljenitîn a fost expulzat din Rusia, e exilat si-l regăsim în paginile acestei cărti cu un titlu ce ar suna căznit în româneste "Grăuntele căzut între pietrele de moară". "Grăuntele" n-a fost zdrobit. Mai mult, după ce lăsase o Rusie grav atinsă de revelatiile sale, reuseste să schimbe si mentalitatea intelectuală din Parisul anilor ^70. Tinerii, cei mai multi trecuti prin iluzia revolutionară a lui Mai ^68, grupati mai tîrziu în curentul noilor filozofi, aveau să alunge marxismul cu toate derivatele sale viciate de pe scena pariziană, treziti din somnolenta ideologică de lectura Arhipelagului lui