Numele lui Septimiu Albini (1861-1919) îl găsim doar în antologiile de literatură ardeleană din a doua jumătate a veacului trecut, alcătuite de Gh. Cardas, Ion Breazu s.a. Fără să fie un scriitor mare, Septimiu Albini a desfăsurat o activitate literară si pedagogică meritorie. Ca pentru multi ardeleni din veacul trecut, scrisul si catedra au fost arme de luptă pentru obtinerea drepturilor nationale si pentru realizarea unitătii nationale. Tatăl său fusese vicetribun în oastea lui Axente Sever, iar după mamă era nepotul mitropolitului Al Sterca Sulutiu, cel care spunea că numai moartea îl va despărti de natiune. Studiile secundare la Sibiu si mai ales la Blaj îi directionează mai profund sensul viitoarei sale actiuni sociale si politice. La Viena, va activa în cadrul societătii "România Jună" pe linia unitătii culturale românesti. Anii cei mai rodnici sunt cei petrecuti în redactia revistei sibiene Tribuna, întemeiată în 1884, sub conducerea lui Ioan Slavici: "Tribuna si oamenii grupati în jurul ei, scrie Ion Breazu, de la început au înteles că, pe lîngă misiunea natională-politică, în vederea căreia au înfiintat acest organ, cel dintâi cu aparitie zilnică peste munti, au de îndeplinit si o misiune cultural-literară". Publicatia sibiană a avut numeroase "procese de presă", iar unii dintre redactorii ei, printre care si Septimiu Albini, sunt semnatari ai Memorandum-ului (din 1892-1894). Refuzând să se supună unei sentinte judecătoresti, în urma procesului memorandist, de condamnare la închisoare, părăseste Transilvania si se stabileste la Bucuresti, unde timp de aproape un sfert de secol activează ca ziarist si profesor pentru împlinirea idealului unitătii nationale. Are bucuria, ca si alti ardeleni să supravietuiască acestui act istoric, să se întoarcă în satul copilăriei sale, Cut, din judetul Alba, unde se săvîrseste din viată în 1919.

@N